Cauta

FMI ne dirijeaza metroul

Introducerea in circulatie a 16 garnituri noi de tren si adaptarea programului de functionare al Metrorex la “cerintele pietei”, acestea sunt conditiile impuse de FMI.

FMI ne dirijeaza metroul - Ziarul National
FMI vrea sa schimbe programul Metrorex

Solicitarile care vizeaza Metrorex, companie monitorizata de Fondul Monetar International, au fost incluse in scrisoarea de intentie convenita de Guvern cu FMI in urma misiunii din ianuarie-februarie.  Referindu-se la aceste indicatii transmise de reprezentantii Fondului, Gheorghe Udriste, directorul general al companiei, a explicat ca Metrorex functioneaza deja dupa un program, dar ca acesta trebuie aplicat cu mai multa rigoare.

“Noi aplicam acest program si in prezent, dar il vom aplica si cu o mai mare strictete. Vor scadea toate costurile – cele de manopera, cu salariile si energia”, a mai precizat Gheorghe Udriste.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Liderii europeni se întâlnesc cu Trump la Davos. România, reprezentată de… Țoiu
  • România, bordelul cu frig în spitale
  • Cum te încălzești dacă rămâi fără curent electric sau gaze. Soluții pentru a evita frigul
  • Inspectorii Antifraudă au descoperit sute de milioane de lei ”dosite” de multinaționale. Dosarele, îngropate la ANAF
  • Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Zalău. A fost activat Planul Roșu
  • Fermierii, speriați de Mercosur: acordul va îngropa agricultura românească / Cât vor costa legumele românești
  • Noua economie de război a UE. „Mega-tendința” cheltuielilor pentru apărare
  • De ce Trump riscă să redeschidă conflictul cu China
  • Uber-iştii au detronat IT-iştii. Șoferii de ride-sharing au creat cele mai multe PFA-uri în 2025
  • Exit mobile version