AcasăNewsFlota rusa isi va intari si extinde pozitiile in Marea Neagra, Mediterana...

Flota rusa isi va intari si extinde pozitiile in Marea Neagra, Mediterana si Atlantic

Navele militare rusesti vor deveni o prezenta permanenta in marile lumii

Intarirea pozitiilor strategice a marinei militare rusesti in Marea Neagra, dar si mentinerea unei prezente sporite in Atlantic si in Mediterana figureaza printre principalele orientari ale noii doctrine navale a Rusiei, actualizata pentru a contracara extinderea Aliantei Nord-Atlantice.

Navele militare rusesti vor deveni o prezenta permanenta in marile lumii

Difuzat duminica pe site-ul Kremlinului, acest document  a fost facut public la cateva luni dupa punerea in aplicare a unei noi doctrine militare ca reactie deja la intarirea capacitatilor NATO in Europa centrala, in contextul celor mai mari tensiuni de dupa Raaboiul Rece intre Moscova si Occident pe fondul crizei ucrainene, relateaza AFP. Sectiunea dedicata doctrinei navale militare, continand 46 de pagini, subliniaza ”caracterul inadmisibil pentru Rusia al proiectelor de desfasurare a infrastructurilor militare ale Aliantei Nord-Atlantice catre frontierele sale”.

Crimeea si Marea Neagra

Documentul fixeaza in special obiectivul ”dezvoltarii infrastructurilor”  Flotei Marii Negre in Crimeea, peninsula ucraineana anexata in 2014 de catre Rusia. Tot pentru regiunea Marii Negre, el prevede ”reconstruirea accelerata si completa a pozitiilor strategice ale Rusiei, sustinerea pacii si a stabilitatii”. Pe de alta parte, vicepremierul Dmitri Rogozin a punctat ”accentul pus pe Atlantic si Arctica”. ”Interesul nostru pentru Atlantic se justifica prin extinderea NATO catre Est”, a indicat Rogozin agentiilor de presa rusesti. Cu privire la acest aspect, noua doctrina vizeaza ”garantarea unei prezente militare suficiente in regiune”. Aceeasi strategie si pentru Mediterana, cu o desfasurare a navelor de-o ”maniera permanenta”.

Dezvoltarea Flotei Nordului

In privinta zonei arctice, unde autoritatile rusesti se bazeaza pe productia de hidrocarburi, este vorba de ”reducerea amenintarilor la adresa securitatii nationale si garantarea stabilitatii strategice”. Documentul prevede ”dezvoltarea fortelor Flotei Nordului”. ”Aceste schimbari arata ca Rusia acorda o atentie speciala intaririi potentialului sau naval in Arctica si in Atlantic pentru a contracara NATO”, a comentat expertul militar Alexandr Golts, la un post de radio moscovit. Dar, ”fara intarirea decisiva a capacitatilor Flotei, toate aceste lucruri nu au rost”, a nuantat acesta. NATO, care acuza Moscova ca a trimis soldati in Estul Ucrainei, a decis in februarie sa-si consolideze prezenta in flancul estic creand noi forte de interventie rapida si sase comandamente si centre de control in Romania, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania si Polonia.

Rusia organizeaza Biatlonul Tancurilor 2015

Echipe ale tanchistilor provenind din patru continente au sosit intr-un poligon din apropierea Moscovei pentru a lua parte la campionatul mondial al tancurilor, informeaza Russia Today. Proba de obstacole va fi mai dificila ca anul trecut, in rest organizatorii aui tinut secret noutatile editiei din acest an, care va debuta in 1 august. 13 echipe din 14 vor folosi tancuri rusesti T-72B3, doar reprezentantii Chinei vor folosi propriile tancuri TYPE96A. Nicaragua si Tadjikistan participa in premiera la acest concurs. Fiecare echipa va primi patru vehicule: trei pentru competitie si unul de rezerva. Probele acestei competitii inventate de rusi constau intr-o cursa presarata cu obstacole si trasul la tinta, similar celor de biatlon. De asemenea, fiecare echipa are o culoare de identificare, tancurile rusilor fiind vopsite in rosu.

 

author avatar
Tudor Borcea
354 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger