AcasăNewsRomânia, dată în judecată la Washington. Premierul Florin Cîțu, acuzat de un...

România, dată în judecată la Washington. Premierul Florin Cîțu, acuzat de un colos din Austria!

Florin citu

Statul român, prin reprezentanții săi – premierul demis Florin Câțu și Secretariatul General al Guvernului, a fost reclamat la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington. Unul dintre cei mai importanți in vestitori din Austria, din domeniul holdindingurilor energetice, acuză România de încălcarea Tratatului privind Carta Energiei (TCE).

Potrivit Profit.ro, grupul austriac Kelag, companie cu încasări anuale de peste 1 miliard de euro, care deține în țara noastră trei parcuri eoliene, a înregistrat la ICSID o cerere de arbitraj împotriva statului român.

Florin Cîțu trebuie să dea socoteală

Reprezentanți ai pârâtului sunt premierul demis şi interimar Florin Cîţu şi Secretariatul General al Guvernului (SGG). Vorbim deja de al patrulea proces intentat statului român la Washington, de către investitori străini în capacităţi de producţie de energie regenerabilă.

Compania austriacă este cea care controlează şi operează parcurile eoliene Mihai Viteazu 1 (13,8 MW), Dudeşti (8 MW) şi Pogoanele (8 MW).

Pe de altă parte, o decizie a Curții de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis recent că Tratatul privind Carta Energiei (TCE) este incompatibil cu legislaţia comunitară, ceea ce pune sub semnul întrebării evoluția acestor proceduri de arbitraj.

Totuși, ”TCE poate impune statelor membre” UE ”să respecte mecanismele arbitrale pe care le prevede în relațiile lor cu investitorii din state terțe care sunt de asemenea părți contractante la acest tratat cu privire la investițiile realizate de aceștia din urmă în aceste state membre”.

TCE nu se aplică statelor membre UE

”Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se concluzioneze că articolul 26 alineatul (2) litera (c) din TCE trebuie interpretat în sensul că nu este aplicabil litigiilor dintre un stat membru și un investitor dintr-un alt stat membru în legătură cu o investiție realizată de acesta din urmă în primul stat membru”, se arată în decizia CJUE.

Data înregistrării la ICSID a plângerii Kelag împotriva statului român coincide cu cea a intrării în vigoare a noii legislații de compensare a scumpirilor la energie și gaze adoptate de Guvern și Parlament – care prevede supraimpozitarea cu 80% a veniturilor suplimentare obținute de producătorii de energie din surse ne-fosile din vânzări de electricitate la prețuri superioare plafonului de 450 lei/MWh. Aceasta este supusă taxării cu 80% diferența dintre prețurile reale de vânzare și acest plafon.

author avatar
Alina Costache
639 afisari

1 COMENTARIU

  1. o „frecangeala” si eoliana. dati o cautare si o sa vedeti ce probleme au americanii cu palele eolienelor, care ce sa vezi nici alea nu-s vesnice, trebuiesc schimbate, sunt nereciclabile si… sunt ingropate in pamant. https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/desi-sunt-o-sursa-de-energie-verde-mormane-de-palete-ale-turbinelor-eoliene-se-aduna-in-gropi-de-gunoi-pentru-ca-nu-pot-fi-reciclate-1405101; acumulatorii de la „solare” alta mare problema… pana la urma, vrei conditii, poluezi.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger