AcasăNewsUPDATE. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasați sub control judiciar pe cauţiune,...

UPDATE. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasați sub control judiciar pe cauţiune, după audieri-maraton/Comunicatul DNA

sursa foto: captură video

Au fost audieri-maraton la DNA, încheiate la primele ore ale zilei de vineri. La finalul cărora s-a aflat, pe surse, că s-au dispus măsuri în cazul lui Florian Coldea și Dumitru Dumbravă – și anume controlul judiciar.

UPDATE 13.49: După audierea lui Florian Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA, și apariția informațiilor, pe surse, în primă fază, cu privire la plasarea acestora sub control judiciar, apar primele detalii de la nivelul Direcției Naționale Anticorupție.

DNA a emis primul comunicat referitor la luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane: doi foști militari, în prezent asociați în cadrul unor societăți, un avocat din cadrul Baroului București și o persoană fără calitate specială. Nu sunt trecute, negru pe alb, numele acestora.

Conform procurorilor, în perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpați – cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București – „ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA”, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență „asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal” în care acesta era judecat. „După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpați a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranșe egale”, se menționează în comunicat.

Redăm în cele ce urmează, integral, comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi foști militari, în prezent asociați în cadrul unor societăți, un avocat din cadrul Baroului București și o persoană fără calitate specială), pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență, forma participației penale fiind autoratul și complicitatea.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpați (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpați a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranșe egale.

În contextul menționat mai sus, în aceeași perioadă, martorul ar fi remis celor trei inculpați o plată parțială în sumă de aproximativ 100.000 euro.

In cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane juridice, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu părăsească teritoriul României și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

De asemenea, inculpații vor depune o cauțiune în valoare de 500.000 lei (stabilită față de cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București), respectiv 150.000 lei (cu privire la cel de-al patrulea inculpat), care vor fi consemnate pe numele lor, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, sau prin constituirea unor garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita acelorași sume de bani, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

––––––-

Florian Coldea a ieșit de la DNA cu puțin după ora 3 dimineața, după ce sosise la audieri joi, 23 mai, în jurul prânzului.

Audieri-maraton

Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, potrivit unor surse. Totul, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a unei plângeri depuse de către omul de afaceri Cătălin Hideg.

Potrivit unor surse, atât Coldea, cât şi Dumbravă au fost plasaţi sub control judiciar pe cauţiune, valoarea acesteia fiind de 500.000 de lei. Până la această oră, DNA-ul nu a transmis un comunicat de presă cu privire la acuzațiile ce li se aduc celor trei.

Atât fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, cât şi fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, precum şi avocatul Doru Trăilă au fost audiaţi timp de mai multe ore la DNA. Au sosit la sediul Direcției Naționale Anticorupție joi, înainte de ora prânzului.

Coldea, la ieșirea de la audieri: „E prea târziu pentru o discuție la ora asta”

La ieşirea de la DNA, Coldea a ales să facă declaraţii în fața presei, invocând ora târzie.

„E prea târziu pentru o discuție la ora asta. Promit că mâine. (…) Sunt nevinovat”, a spus Coldea.

 

 

Cine e denunțătorul

Denunţătorul Cătălin Hideg susţine că i s-ar fi cerut să plătească avocatului Doru Trăilă un onorariu de 700.000 de euro, cu mult mai mare decât cele practicate în România, pentru a obţine o condamnare cu suspendare în instanţă.

Omul de afaceri Cătălin Hideg, care are o condamnare de patru ani de închisoare, în primă instanţă, în urma unei anchete desfăşurate de Parchetul European, mai afirmă că i s-ar fi spus că Florian Coldea este „singurul din România care are pârghiile necesare pentru a rezolva” dosarul său penal.

„Am avut o întâlnire cu domnul Dumbravă, care l-a recomandat pe domnul Trăilă ca viitorul meu avocat. Am fost la dânsul la birou, la cabinetul de avocatură unde mi-au spus, iniţial, că vor 700.000 de euro plus TVA. Ulterior, eu i-am spus că este o sumă foarte mare, că nu am mai văzut asemenea onorarii în România, dânsul mi-a spus că aşa a primit ordine de la domnii generali, că asta e suma pe care trebuie să plătesc dacă vor să mă ia ca şi client. I-am spus că este foarte mult, că ofer o sumă de 500.000. Dânsul a spus: nu pot să decid eu, trebuie să mă întorc să vorbesc cu domnii generali şi peste câteva zile vă chem să vă transmit care a fost decizia.

Ulterior, m-am prezentat din nou la cabinetul domnului avocat Trăilă şi mi-a spus că singura variantă pe care o acceptă este de 600.000 de euro plus TVA, altfel nu putem încheia acest contract de asistenţă juridică şi am semnat acest contract.(…) Îmi garantau că voi obţine o condamnare cu suspendare. În momentul în care am încheiat contractul cu dânşii au spus că, în mod normal, dacă lucrurile decurg bine, dacă judecătorul de la Tribunal, la fond, care a fost studentul domnului Trăilă, va da o rezoluţie pozitivă, la Curtea de Apel va fi mai simplu şi că vom scădea aceşti ani cu voioşie”, a afirmat Cătălin Hideg la Antena 3, joi după amiază.

Hideg ar fi achitat deja o primă tranşă de 100.000 de euro.

Hideg, condamnat la 4 ani de închisoare

Omul de afaceri Cătălin Hideg şi firma acestuia, Sanimed Internaţional, au fost trimişi în judecată de către Parchetul European, în octombrie 2022, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, prejudiciul fiind estimat la 3 milioane de euro.

În acest dosar, Hideg a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, în februarie anul acesta. Faptele pentru care a fost condamnat sunt: folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, cu consecinţe deosebit de grave şi pentru infracțiunea de spălare a banilor.

author avatar
Andrei Coman
481 afisari

7 COMENTARII

  1. Un interlop cunoscut! Vă pupa Cruduța sau Kodruța Intr un nou show televizat marca .….

  2. Au căzut din brate???!!Calaii Invest romani și distrugători de vieți,niste psiho.

  3. E un dosar extrem de subtire.

    Prea multa energie consumata doar pentru o razbunare mediatica.

    Daca SIIJ nu a functionat a fost aleasa solutia deturnarii DNA.
    Politic si social o asemenea miscare este catastrofala.

  4. Pina se fisiie ”dosarul” cei doi generali sa spuna cine le-a dat ordinele si aprobarile, din tara si STRAINATATE !
    Concomitent poate e intrebat si biroul fbi din cadrul SRI si DNA.

  5. Scapa, ce-i pentru ei tentativa asta de cauțiune, vax albina, maine o plătește prin alții, ca asa se lucrează in zona de penumbra

  6. Trebuie un procuror cu cojones , nu mortaciunea de Moraru , care tremura de frica si mai este si santajabila pe deasupra ( de asta a si pus-o pe ea ) si sa nu ne mai scoata ochii cu 600 de mii , ca si cu geamurile la Nastse .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger