AcasăNewsFlagrant la „baronii” care vand angro colegii eligibile!

Flagrant la „baronii” care vand angro colegii eligibile!

Laura Codruta Kovesi i-a pacalit pe politicienii vizati cu cele peste 600 dosare intocmite pentru fraudarea Referendumului

Sarabanda audierilor, descinderilor si perchezitiilor din cadrul anchetei privind posibila fraudare a Referendumului continua intr-un ritm ametitor. Iar in ciuda secretomaniei obligatorii in care ar trebui sa aiba loc o operatiune de asemenea amploare, anchetatorii  „scapa” la greu informatii din dosare.

Laura Codruta Kovesi i-a pacalit pe politicienii vizati cu cele peste 600 dosare intocmite pentru fraudarea Referendumului

De fapt, dupa cum sustin sursele noastre, „limbarita” neobisnuita a sefilor procurorilor din teren face parte dintr-o strategie prin care se incearca ascunderea adevaratei misiuni a acestora.

Relu Fenechiu, „baronul” de Iasi despre care se spune ca este strict monitorizat de procurori

Pentru ca scopul final al mediatizarii dosarelor privind referendumul, care oricum nu pot duce la vreo condamnare, este doar sa ofere acoperirea necesara pentru ca oamenii Laurei Codruta Kovesi, cu sprijinul colegilor de la DNA, sa poata da marea lovitura…

Au facut rost de mandate!

Pana si anchetatorii stiu bine ca probele stranse in dosarul „Referendumul” sunt atat de subtiri incat nu au cum sa-i infunde pe cei vizati. In schimb, prin deschiderea acestor dosare in toate judetele tarii, procurorii au putut obtine mandatele necesare monitorizarii legale a politicienilor atotputernici in teritoriu, in frunte cu primarii, presedintii de Consilii Judetene si alti „baroni” locali. Iar „fumigena” perchezitiilor spectaculoase de la Arges si Cluj, precum si a audierilor televizate – sarcina indeplinita de cei de la DNA – este intretinuta tocmai pentru ca sa adoarma vigilenta „stapanilor” din teritoriu. Care, astfel, isi explica prezenta masiva a procurorilor in zonele lor de influenta doar pe seama anchetei „Referendumului”.

Juma’ de milion locul!

In realitate, subalternii Laurei Codruta Kovesi incearca sa realizeze un flagrant privind traficarea colegiilor eligibile de catre liderii politici. Si astfel se va putea prezenta opiniei publice proba zdrobitoare privind coruptia „baronilor locali”, care au ajuns sa vanda locurile de parlamentari ca la piata. Surse din cadrul anchetatorilor sustin ca au informatii ca pretul pentru un mandat aproape sigur de deputat ar ajunge la 500.000 euro, din care spaga sefului de filiala este de 150.000 – 200.000 euro, restul varsandu-se la centru pentru campania nationala.

Portretul robot

Mai mult, se pare ca sunt si lideri politici, mai ales in Moldova, care nu se sfiesc sa comercializeze angro colegiile aflate in zonele lor de influenta. Iar daca punem cap la cap informatiile cu privire la „baronul local” pe care s-ar putea sa il  vaneze cu adevarat procurorii, portretul robot al acestuia aduce izbitor de mult cu cel al liberalului Relu Fenechiu.

Asediu la Consiliul Judetean Arges

Angajatii  Consiliului Judetean Arges au fost evacuati ieri dimineata de politisti, la cererea procurorilor anticoruptie care au perchezitionat mai multe biroruri din cladire. Descinderea a fost prezentata ca fiind un „act procedural normal”, in cadrul anchetei penale  in urma careia Constantin Nicolescu, presedintele CJ Arges, a fost trimis in judecata pe 18 mai.

author avatar
Catalin Tache
1.129 afisari

1 COMENTARIU

  1. CAM TARZIU SE OCUPA CU BARONI LOCALI DAR MAI BINE MAI TARZIU DECAT NICIODATA .NUMA SA NU SE OPINTESCA PA LA MIJLOCU DRUMULUI.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger