În presa locală au apărut acuzații ce-l vizează pe fiul fostului ministru Tudorel Toader, Alexandru, lector universitar la Iași.
Astfel că numele lui Tudorel Toader – fost ministru al Justiției – revine în atenție, de această dată printr-o reacție de ultimă oră la adresa acuzațiilor de presă ce-l vizează pe fiul său, Alexandru.
Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept a Universității „Cuza” (UAIC) și fiul fostului șef de la Ministerul Justiției (MJ), este acuzat de două studente că le-ar fi hărțuit sexual – potrivit unor dezvăluiri din presa locală. Una dintre fete a susținut că a întreținut relații sexuale cu el prima dată în biroul lui Toader de la facultate, a doua oară la notariatul acestuia din centrul orașului, potrivit reporteris.ro, care a realizat un amplu articol pe acest subiect.
„Dacă tu vrei să continui în cariera asta, sunt niște sacrificii de urmat. Și-așa nu poți să înveți nimic, ai emoții, ești prea emotivă, mai faci și terapie pe treaba asta. Dar de ce să dai bani la terapie? Soluția este să faci sex cu mine”, a explicat una dintre studente cum a perceput interacțiunea cu Toader, notează sursa citată.
După ce a cedat avansurilor, fata a avut remușcări și, la scurt timp, a renunțat la Facultatea de Drept: „Am băut o săptămână”. Ulterior, a reușit să se refacă și să urmează să finalizeze o altă specializare universitară.
Prima reacție a lui Alexandru Toader
Lectorul Alexandru Toader este unul dintre fiii lui Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, fost rector UAIC, fost judecător la Curtea Constituțională.
Contactat de jurnaliștii Reporter de Iași la biroul său notarial, Alexandru Toader a refuzat să răspundă clar. „Momentan, eu vă zic că nu comentez. Da? Nu v-am zis nici «Da», nu v-am zis nici «Nu»”.
Ce spun tinerele
Din mărturiile celor două studente, Anca și Cristina (nume fictive, pentru a le proteja identitatea), par să reiasă mai multe elemente comune ale aceluiași tipar. În primul rând, ambele ar fi fost abordate de Toader după ce nu promovaseră examenul din prima sesiune.
Toader predă Drept Civil, partea generală, studenților din anul I.
„Toată lumea știe”, a spus Cristina (nume fictiv). Cealaltă studentă – Anca (nume fictiv) – susține că a fost avertizată de studentele din anii II-III: „Ne anunțăm între noi: „Băi, vezi să nu rămâi cu refacere la Toader, că nu e bine””.
Cristina a făcut câteva dezvăluiri incredibile. „El era foarte relaxat, că la început el discută. Adică te face să te … Să crezi că e ceva normal. Adică, stau și eu cu tine la șpriț, la o țigară. E o nebunie, așa… Ne trăim viețile! Mi-a povestit de experiențele lui din facultate. Că avea nu știu ce fantezii. Visa să facă sex în roba de avocat. El e într-un întreg film” – a susținut tânăra.
Potrivit sursei citate, Cristina a admis că i-a cedat în seara în care a fost chemată la cabinetul lui de la Drept, după un test, în noiembrie. „A fost contact de două ori”, atunci seara și, la scurt timp, în cabinetul notarial din Centru – notează site-ul menționat.
Tânăra a descris camera din cabinetul notarial: „El are în biroul lui notarial acolo o cameră cu trofeele lui de vânătoare. Ce-a vânat el…Acolo e cumva făcut un spațiu al lui unde acolo se întâmplă toate lucrurile. (…) O canapea maro, din piele. (…) Un cerb așa pe perete”, a reconstituit Cristina.
Referitor la faptul că tânărul Toader e căsătorit, aceeași fată a spus că „nu stătea niciodată cu verigheta pe deget în toate interacțiunile astea. Niciodată. Întotdeauna și-o dădea jos. O purta doar la cursuri.”
Fostul ministru Tudorel Toader respinge acuzațiile ce i se aduc fiului său: „Este un atac defăimător”
Tudorel Toader, fost ministru al Justiției și tatăl lectorului Alexandru Toader, a reacționat la materialul de presă publicat recent de reporteris.ro, catalogându-l drept „un articol de șantaj”.
„“Sunteţi dispus, dacă aceste dovezi vor apărea, să renunţaţi la calitatea de cadru didactic?” – acesta este mobilul respectivului articol!
Indirect, este o campanie la adresa mea, purtată de către cei cărora prea mult bine le-am făcut.
Nemijlocit, este un atac defăimător la adresa fiului meu, Alexandru, care, la facultate, menţine amfiteatrele pline iar la notariat îşi desfăşoară activitatea cu onestitate şi corectitudine.
Avem reprezentarea cine vânează şi pentru cine este vânat postul lui de la catedră.
Este josnic şi nedrept să loveşti într-un om atacându-i copilul şi imaginea acestuia”, a scris Tudorel Toader, luni, 24 noiembrie, pe pagina sa de Facebook.
Pe finalul postării, Tudorel Toader susține că văr lăsa justiția să decidă. „Vom lăsa justiţia să decidă, cu încredere că demersurile judiciare faţă de aceste acţiuni defăimătoare vor clarifica lucrurile!” – a concluzionat fostul șef de la Ministerul Justiției.
