AcasăNewsFiul Dianei Şoşoacă, urmărit de poliţişti, ca-n filme, pe DN1! Ce au...

Fiul Dianei Şoşoacă, urmărit de poliţişti, ca-n filme, pe DN1! Ce au văzut agenţii când, în sfârşit, l-au prins

Fiul senatoarei Diana Șoșoacă a fost urmărit de polițiști, în această dimineață. Totul s-a întâmplat în urmă cu scurt timp, pe Drumul Național 1, când a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor.

Fiul de 20 de ani al senatoarei nu a oprit la semnalele agenţilor pe DN1, iar oamenii legii au pornit în urmărirea lui. După aproximativ 300 de metri, tânărul a intrat într-o proprietate privată şi nu a mai avut unde să fugă.

Avea o alcoolemie de 0,23 mg

Agenții au descoperit că acesta avea 0,23 mg alcoolemie alcool pur în aerul expirat. S-a ales cu amendă de 1.885 lei și permisul suspendat pe o perioadă de 4 luni.

„În cauză, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002, cu amendă în valoare de 1885 lei, iar ca sancțiune contravențională complementară, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, pe o perioadă de 120 de zile”, arată un comunicat al Poliției.

De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul drug test, rezultatul fiind negativ la consumul de substanțe psihoactive.

author avatar
Andrei Ștefan
752 afisari

17 COMENTARII

  1. Care e marea stire? Ca un sofer a baut…l-a prins politia si l-a sanctionat.Nu vad niciun fel de senzational in chestia asta.Fiul lui…si al….scrie pe formularul de politie si e valabil ptr toti care sunsanctionati.
    O tot bagati in fata pe senatoarea respectiva…dar acum ar trebui sa recunoasteti ca ne-am vaccinat ca oile proaste cu ceva absolut inutil.Femeia s-a expus cand a spus adevarul,ptr ca adevarul deranjeaza.Astia sunt romanii dezaxati,se mananca intre ei ca prostii la comanda satanistului SOROS.Asa ca incheiere…..FUCK SOROS .Imi pare rau ca m-amvaccinat…FUCK si Arafat-Rahat

    • Tu probabil că te-ai injectat ca o oaie proastă. Alții, cu ceva neuroni, nu s-au lăsat înțepați.

      • SilverFox 2022-09-17 16:17 16:17:34 si Barbu Gh. 2022-09-17 16:27 16:27:16
        e veche metoda „politiei”.
        organizeaza accidente sau ii urmaresc si amendeaza pe cei cu acte expirate itp expirat plecati de la petreceri etc.
        cunosc metodele si va pot oferi 5 exemple concrete cu nume prenume date si altele.
        Eu cu sofatul am terminat-o desi am permis valabil si acte in regula.
        Tocmai ce am mancat o coliva si mi s-a deschis apetitul.
        Am Informatii ca voi primi de pomana colive de la copii morti de militaurizati hipocrati magistrati femei cu cancere femeiesti,vor deceda pe baza de boli incurabile accidente droguri…nimicuri lumesti.

  2. O fi ,nu zic nu,dar politia nu a depistat niciodata preventiv vreo beizadea a unuia de la putere urcata la volan ,beata sau drogata ,care a omorat oameni in accidente ,scapati apoi pe usa din spate.Pana la urma individul trebuie sa plateasca pentru faptele lui ,problema e ca in Romania justitia se face selectiv si cu tinte precise.

    • Ba da au depistat beizadele drogate,cu arme si droguri in masina….Politia i-a arestat si procurorul le-a dat drumul cu scuze…Exista o gramada de PORCI subordonati lui Soros in toate functiile cheie din justitie si servicii.Trebuie facut TABULA RASA cu toti porcii si slugile lui Soros din Romania de dupa 1989

        • Ma indoiesc profund ca Soros cumpara asemenea gunoi ca tine.Cei pe care i-am depistat pana acum sunt niste securisti procurori judecatori notari masoni toti miliardari.Uite si exemple Ponta Ghita Cocos Udrea Basescu Dragnea Coldea Predoiu Boc etcetera

  3. Asta nu e Gherghisan ,ii cunoastem stilul plus ca nu are bastonul la el.E derbedeul de Ferentari ,n[im]ik,care umbla toata ziua cu p..a si m..ia in gura ,pe care jurnalistul Stefan il publica prompt si maxima generozitate

  4. Din titlu, rezultă că poliîiltii au văzut ceva deosebit în malșnă, dar din text nu rezultă nimic, dece oare?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Se răzbună vremea. Atenţionare meteorologică pentru Bucureşti! Cod galben de ploi şi vijelii. Zonele vizate

Meteorologii au emis duminică, 12 mai, o atenționare Cod galben de ploi, vijelii și grindină. Specialiştii de la ANM susţin că atenționarea vizează mai...

Cum vrea PSD să adune voturi de la fanii lui Florin Piersic. Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila, în vizită, la spital!

PSD-iştii Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila au mers în vizită la Florin Piersic (88 ani), internat la Spitalul Foişor din București. Şi au avut...
proger