AcasăNewsFirea, în luptă cu ambrozia. Se cere Guvernului triplarea amenzilor

Firea, în luptă cu ambrozia. Se cere Guvernului triplarea amenzilor

Cum nu sunt deloc puține persoanele care au alergie la această plantă care crește de cele mai multe ori pe terenuri lăsate de izbeliște, la Primăria Capitalei a avut loc, miercuri, un Comandament convocat special pe această temă, a combaterii ambroziei.

Și dacă s-a pus accent pe faptul că se are în vedere curățarea terenurilor care aparțin municipalității, edilul-șef al Capitalei a adus în discuție sancționarea proprietarilor care nu își curăță terenurile pe care crește această buruiană. Mai exact, cuantumul amenzilor, care, în opinia sa, ar trebui mărit. Concret, primarul Capitalei ar vrea ca Executivul să schimbe cadrul normativ, astfel încât cuantumul maxim al amenzilor să fie mărit de trei ori. „Propunerea mea este (…) să transmitem în scris rugămintea Guvernului de a modifica Legea 62/2018, privind combaterea ambroziei, precum și Hotărârea de Guvern 707, tot de anul trecut, astfel încât să putem să triplăm minimum de la fiecare categorie – pentru persoanele fizice minimum să nu mai fie 750, ci 2.250 lei, iar în cazul persoanelor juridice minimum să nu mai fie 500 de lei, ci 15.000, deci o triplare a amenzii minime”, a transmis Firea.

965 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger