Aflat la Paris, Klaus Iohannis a scos pe gura cea mai rasuflata poanta. Fara sare si fara piper. Nu puteai sta serios pentru ca nu aveai de ce. Dar nici sa razi nu puteai, pentru sasii nu au avut, in copilarie, bancuri cu Bula si nu stiu ce e umorul.
Mi-e greu sa identific motivul pentru care Iohannis a simtit nevoia sa vorbeasca. Mi-e si mai greu sa-mi dau seama ce a vrut sa spuna. O fi vrut sa fie o figura de stil, dar nici aici nu a nimerit-o. Nu tu stil, ci doar o flescaiala de vorbe. Nu tu poanta, ci doar o zicere din care am inteles ca o prajitura s-a ars. Am mai inteles si ca prajitura e Romania. Ma rog, cu asta a vrut el sa compare. Razi daca poti! Ca am avea de toate sa facem o prajitura buna, dar la noi se arde. Ca asa am facut in ultimul secol. Bai, ce prosti am fost! Adica am avut tot ce ne trebuia, dar am uitat aluatul in cuptor. Asa, si? Unde radem? Se vede ca e prajitura saseasca, nu e insiropata. Dupa care Iohannis a trecut la calea europeana, ingredient obligatoriu in discursurile lui. Cred ca de aia ni s-a parlit coca, ca am amestecat Uniunea Europeana in aluat si s-a prins la fund. Iar noi am tinut-o in cuptor pana s-a ars de tot. Banuiesc ca asta a vrut sa spuna. Si chiar daca i-a mai dat cu un pic de vanilie, ca sa imprastie mirosul de arsura, eu tot asa am inteles. O fi vrut sa fie o figura de stil, probabil. Dar cand nu ai stil, ramai doar cu figura. Iar omul cu figura se numeste figurant, dupa logica mea vesela. Nu stiu de ce se complica presedintele meu cu lucruri pe care nu le cunoaste. N-ar fi fost mai bine sa spuna auditoriului poanta aia cu Bula in noaptea nuntii?