Cauta

Fetița  lepădată de mamă într-un sac de plastic, în pădure – Statele Unite (VIDEO)

Poliţia din Georgia, sud-estul Statelor Unite, a difuzat un filmuleţ cu o fetiţă nou-născută, abandonată înăuntrul unui sac de plastic, într-o zonă împădurită, în încercarea de a-i găsi mama.

În videoclip se poate auzi cum polițistul încearcă să liniştească fetiţa în timp ce o scoate din sacul de plastic, spunându-i „ce drăguţă eşti”, înainte de a o preda echipelor de salvare ajunse la faţa locului, care au înfășurat-o într-o pătură.

Filmuleţul, înregistrat de camera unui polițist a participat la operaţiunea de salvare, a suscitat o emoții și reacții puternice pe reţelele de socializare, notează AFP. El îi arată pe poliţiştii din orașul Cumming în timp ce descoperă nou-născuta abandonată pe marginea unui drum în noaptea de 6-7 iunie, după ce alerta a fost dată de o persoană care a auzit un copil plângând în pădure.

„Prin publicarea videoclipului despre cum a fost descoperită Baby India, sperăm să primim informaţii credibile şi să ajungem la o concluzie”, se afirmă în comunicatul care adaugă că micuţa „se simte foarte bine”.

Biroul şerifului din comitatul Forsyth „continuă investigația şi să urmărirea de piste” legate de prunc, fetița pe care poliţiştii au numit-o „India”, a indicat departamentul pe poliţie pe contul său de Twitter.

Din 6 iunie, autorităţile o caută pe mama acesteia şi solicită ajutorul pe Twitter pentru a afla dacă cineva a văzut recent o femeia „în ultimul stadiu al sarcinii”.

Sute de utilizatori ai reţelelor de socializare au distribuit filmuleţul poliţiei, alături de hashtag-ul #BabyIndia, pentru a ajuta la găsirea mamei copilului.

[youtube]cYZYY-Hr27s[/youtube]

Ultimele stiri

  • Caz înfiorător în Dolj! Un copil în vârstă de 13 ani a murit înecat. Poliţia a deschis un dosar penal
  • Accident grav: au fost implicate un autoturism şi un autobuz. Șase persoane, duse la spital
  • Cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei, Robert Pickton, a murit. Fusese atacat în închisoare
  • ÎPS Teodosie: Orice atac de panică „însemnează o împuţinare de suflet”/ Ce spune Arhiepiscopul despre „patima” statului la telefon
  • O mașină a luat foc pe Autostrada București-Pitești. Care a fost cauza izbucnirii incendiului
  • Horoscop 2 iunie 2024. Primiţi nişte veşti importante
  • Burduja, despre întâlnirea cu Iohannis, de la Cotroceni: „Nu este o chestiune neobişnuită” – VIDEO
  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Exit mobile version