AcasăNewsFetiță în vârstă de doi ani, moartă după o anestezie la dentist

Fetiță în vârstă de doi ani, moartă după o anestezie la dentist

fetiță

O fetiță de 2 ani a murit joi seara, după ce o intervenție dentară banală într-o clinică privată din Sectorul 3 s-a transformat într-o tragedie. Deși micuța a fost transportată de urgență către Spitalul Floreasca și medicii au încercat timp de zeci de minute să o resusciteze, fetița nu a mai putut fi salvată.

Copil de 2 ani în stop cardio-respirator după anestezie: primele detalii ale tragediei

Potrivit surselor medicale, fetița fusese adusă la cabinet pentru două probleme dentare minore, pentru care medicul a decis administrarea unei anestezii. Sursele susțin că procedura a fost făcută de un medic anestezist care profesează și la Spitalul Floreasca.

La scurt timp după administrarea anestezicului, fetița a început să dea semne de deteriorare rapidă a stării de sănătate. În jurul orei 17:30, copilul ar fi intrat în șoc, moment în care au fost începute manevrele de resuscitare și a fost solicitat un echipaj SMURD.

Daniel Baluta

Medicii s-au luptat aproximativ 40 de minute pentru a-i reporni inima, însă micuța a intrat de trei ori în stop cardio-respirator și nu a mai răspuns manevrelor la ultima tentativă.

fetiță

Copil de 2 ani declarat decedat: comunicatul Poliției confirmă tragedia

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a transmis un comunicat oficial în care confirmă: „La data de 13 noiembrie 2025, în jurul orei 19:30, Secția 10 Poliție a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, la o clinică stomatologică din Sectorul 3, un copil a intrat în stop cardio-respirator. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, au constatat cele sesizate, fiind vorba despre o minoră de aproximativ 2 ani. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă, în pofida eforturilor depuse, a fost declarat decesul minorei.”

Cazul a fost preluat oficial de Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Copil de 2 ani și suspiciunea unei doze prea mari de anestezic. Medicul anestezist, audiat

Primele indicii medicale arată că fetița ar fi primit o doză prea mare de anestezic, însă această ipoteză urmează să fie verificată de anchetatori.

Medicul responsabil de procedură lucrează și la Spitalul Floreasca, iar acesta urmează să fie audiat pentru stabilirea exactă a condițiilor în care a avut loc intervenția.

Ancheta vizează atât posibila culpă medicală, cât și modul în care clinica privată a gestionat procedura, monitorizarea și intervenția ulterioară.

author avatar
Valentina Culin
Valentina Culin este jurnalist și redactor cu o exprimare asumată și un discurs clar, animat de rigoare și inteligență analitică. A redactat articole de actualitate pentru La-Zi, Jurnalist și Oficiul de Știri, manifestând interes pentru dinamica socială și politică. Studentă la Academia de Studii Economice din București, în cadrul Facultății de Economie Teoretică și Aplicată – specializarea Comunicare în Afaceri, își dezvoltă o gândire economică solidă, ce fundamentează perspective argumentate asupra realităților contemporane.
175 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img