Cauta

Fara trotinete electrice pe trotuarele din Franta

Autoritatile din Paris au interzis deja circulatia cu trotinete electrice pe trotuare, iar masura urmeaza sa se aplice pe intregul teritoriul Frantei, sanctiunile pentru neconformare fiind amenzi de 135 de euro.

Ministerul Transporturilor a adoptat noi reglementari referitoare la circulatia „cu vehicule motorizate”, sub incidenta legii intrand inclusiv trotinetele electrice sau mijloacele de transport monociclu. Noile reglementari vor intra in vigoare pe intregul teritoriu al Frantei incepand din septembrie, a declarat Elisabeth Borne,  ministrul Transporturilor.

Astfel, potrivit noilor reglementari, persoanele care circula cu trotinete electrice pe trotuare vor fi sanctionate cu amenzi de pana la 135 de euro.  Reglementarile figureaza intr-un proiect de decret elaborat de Ministerul Transporturilor in colaborare cu Ministerul de Interne. Decretul urmeaza sa fie aprobat de Consiliul de Stat din Franta. Printre noile dispozitii se numara interdictia de a circula pe trotuar cu un vehicul care poate depasi viteza de 25 km/h. Vehiculele electrice de genul trotinetelor vor putea atinge cel mult 50 km/h si vor rula doar pe piste speciale. Circulatia trotinetelor pe trotuare va fi interzisa, la fel si pe sosele.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version