Cauta

”Fantoma albă” continuă să bântuie Jandarmeria

 

”Omul în alb”, coordonatorul intervenției jandarmilor din 10 august la protestele din Piața Victoriei, colonelul Cătălin Paraschiv, bântuie Jandarmeria. Așa cum titra în exclusivitate ziarul Național, șeful operativ al manifestațiilor a fost tras pe line moartă și dus la ”cimitirul elefanților”. Pe de altă parte, acesta a reacționat și a dat în judecată instituția pentru că a fost detașat la Centrala nucleară de la Cernavodă.

”Omul în alb”, supărat că a fost detașat la Cernavodă să apere Centrala

Dosarul a fost înregistrat la începutul lunii la Tribunalul București, la Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ”Fantoma albă” contestând un ordin din luna septembrie prin care s-a decis mutarea lui la Centrala nucleară Cernavodă, pentru a se ocupa de paza acesteia. Ar fi putut să considere ca o onoare decizia celor din MAI, doar că Paraschiv s-a supărat și a contestat hotărârea. Amintim că fostul ministru de Interne, Carmen Dan, propusese înaintarea în grad a colonelului, însă președintele Klaus Iohannis a precizat că așteaptă decizia instanței privitoare la protestele din 10 august. Mai multe dosare penale sunt pe mesele procurilor militari sau ale celor care investighează cauzele care îi privesc pe demonstranții din acele zile fierbinți. Totodată, așa cum ziarul Național a scris în exclusivitate, Cătălin Parachiv este singurul ofițer dintre toți cei care au condus atunci intervenția din Piața Victoriei, care nu a fost pus sub acuzare de procurorii militari în dosarul violențelor din 10 august. Ofițerul spune că a fost detașat abuziv, iar la sfârșitul săptămânii trecute a depus cererea de chemare în judecată. Colonelul Cătălin Paraschiv, comandantul Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș”, a ieșit în evidență la mitingul diasporei pentru că nu a fost îmbrăcat în uniformă, ci în alb, iar la gât purta o eșarfă. Acesta activează de 28 de ani în Jandarmerie.

Ultimele stiri

  • Cutremurător! Raisa, fetița de doi ani din Dolj care fusese dată dispărută, găsită moartă
  • Măsurile PSD susțin revitalizarea industriei românești: se redeschid uzine mari și combinate siderurgice
  • Ciucă: „Agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru faptele lor”/Ce prevede proiectul
  • Simonis: În acest moment, Nicuşor Dan n-are niciun argument pentru a câştiga un nou mandat
  • Accident cumplit pe DN 1, în Bihor: patru oameni au murit
  • Horoscop 28 mai 2024 – Conversațiile te pot ajuta să treci peste nedumeriri
  • Ungaria respinge propunerea reintroducerii serviciului militar obligatoriu în Europa
  • S-a trecut peste limita lui Putin? Rusia anunță că a doborât o dronă ucrainiană lângă Moscova
  • Coreea de Nord anunță că ultima lansare a unui satelit militar a eșuat
  • Radu Mazăre: „Nu mă mai interesează viața publică sub nicio formă”
  • Exit mobile version