Luiza Melencu, fata dispărută încă din aprilie, și despre care familia continuă să creadă cu tările ca se va întoarce acasă, în ciuda celor declarate de suspectul în cazul ororilor de la Caracal, nu a venit, luni, la clasă, la fel cum au făcut colegii ei.

Tânăra a fost reprezentată, în schimb, de familie. Mama și bunicii fetei au venit încă de dimineață la Colegiul Tehnic Constantin Nenițescu, din Craiova, unde invață de trei ani Luiza.
Au purtat tricouri cu chipul Luizei, iar mama fetei a adus un buchet de flori, cum obișnuiesc să facă părinții la fiecare început de an școlar. Familia fetei a ajuns apoi lângă colegii adolescentei, momente încărcate emoțional, cu siguranță, atât pentru apropiații Luizei, cât și pentru copiii din clasa tinerei. „Suntem ferm convinși că Luiza nu este moartă. Să sperăm că va veni și ziua când va intra iar pe porțile liceului. Mi-e greu să cred că astăzi e prima zi, că astăzi e ultimul an, mi-e greu să cred că Luiza nu este. E o zi grea pentru noi”, a mărturisit mama fetei.