Președintele a emis, astăzi, decretul pentru prelungirea stării de urgență. E o poveste lălăită, de vreo 10.600 de cuvinte, în care prologul este mai lung decât punctul culminant, iar acțiunea se pierde printre personajele ce aglomerează conținutul și anexele.
Decretul nu poate fi lecturat/studiat/învățat/aplicat fără declarația de presă anexă, la care Klaus Iohannis ține ca la ochii din cap. Altminteri, nu ar mai fi făcut-o. Tot cu ochii pe prompter, desigur, ca să nu încurce insultele repartizate Opoziției și să le treacă în partida Puterii. Tot cu ochii pe prompter, pentru că președintele, deși stăpânește până la un punct tainele vorbirii articulate, stă jalnic la retorică.
Când a fost președinte?
De ce este Klaus Iohannis orgolios, așa cum îi ziceam în titlu? Pentru că acum ține morțiș să demonstreze că este președintele care ne conduce perfect în lupta împotriva epidemiei de coronavirus. Pentru că, până ca aceasta să-și facă de cap, a stat în ultimul rând din sala de spectacol și abia când lucrurile au luat-o la vale și-a ridicat capul, în speranța că ne va convinge că știe ce are de făcut. Dorința lui de a ne demonstra că este președinte a fost mai mare decât cea de a face concret ceva pentru a nu se ajunge la dezastrul de azi. Iar asta se numește orgoliu. Inițial, Klaus Iohannis a fost președinte numai pentru alegerile anticipate pe care le sucea de pe o zi pe alta în tot soiul de planuri. A fost președinte și pentru că Opoziția îl măturase pe Orban, iar Constituția Constituțională i-a blocat toate socotelile. Coronavirusul care începea să facă victime în țară nu intra în preocupările lui atunci. După care, brusc, a devenit președinte pentru că epidemia îl gonea din spate și îi trăda goliciunea. Nu echipamente de protecție, un guvern mincinos și complet nepregătit, nu medicamente, nu măsuri de prevenție și nu măsuri de securitate medicală la frontiere. Când a fost Iohannis realul președinte? Când își făcea planuri de dominare prin alegeri anticipate, transformând coronavirusul într-o banală răceală, sau când, speriat, a ieșit la poze pentru a recupera terenul?
Punct și de la capăt
Decretul de prelungire a stării de necesitate nu mi se pare că ar veni cu soluții salvatoare. Uneori se împiedică în vorbării inutile, care stârnesc râsul. „Ținând seama de faptul că, de la momentul instituirii stării de urgență pe teritoriul României prin Decretul nr.195/2020, atât numărul de îmbolnăviri înregistrate, cât și numărul de decese provocate de coronavirusul SARS-CoV-2 au înregistrat curbe ascendente”…, a fost nevoie de emiterea actualului decret. Bravo! De când un virus, oricare, poate fi gonit cu un decret prezidențial? Apoi, formulările sunt atât de confuze încât nu știi dacă e vorba de un imperativ, de o doleanță la rugămintea cuiva din familie, marea familie liberală, desigur, sau de o soluție de avarie. Peste tot apare guvernul poate face, poate cere, poate drege, autoritățile pot impune, dar nicăieri nu scrie că ar fi obligatoriu. Măsuri de recuperare economică? Măsuri de relaxare nu în scop de plimbări la pădure sau grătare la iarbă verde, ci doar cu scopul de a se face primii pași spre revenirea la normalitate? Nu, căci decretul are o țintă clară. Să ne arate președintele care este el președinte, pentru a nu fi confundat. Să ne arate că există și că funcționează. Dacă nu înțelegeți, reveniți la titlu.
