AcasăNewsFactura imensă la curent pe care o familie din Hunedoara trebuie s-o...

Factura imensă la curent pe care o familie din Hunedoara trebuie s-o achite, din cauză că are contorul stricat

Contorul inteligent, o altă năpastă pe capul românilor

O familie din Hunedoara a primit o factură uriaşă la curentul electric. Oamenii ar trebui să achite suma de 16.000 lei pentru mai multe luni în care au avut contorul stricat.

Pentru că au refuzat să plătească, furnizorul i-a debranșat de la curent.

Distribuitorul nu le-a mai trimis factura

Calvarul familiei Evi, din satul Folt, a început în urmă cu doi ani. Pentru că au observat că primesc facturi mari la curent, au sesizat distribuitorul de energie. Au solicitat o verificare, însă de-abia peste 8 luni le-au schimbat contorul.

De atunci n-au mai primit facturi până în noiembrie, anul trecut, când au avut parte de o surpriză. Aveau de plată peste 16.000 lei.

Familia a contactat un avocat

Fără să primească nicun răspuns la sesizările depuse, ”pur şi simplu au venit, au intrat în curte şi au debranşat imobilul de la energia electrică”. Familia a apelat acum la serviciile unui avocat, pentru a-şi căuta dreptatea în Justiţie, probabil.

Oamenii încearcă cu greu să se descurce acum fără curent, adică fără frigider, televizor, boiler, calculator sau lumină în casă.

”A trebuit să aruncăm tot. Copiii au teme de făcut, eseuri pentru şcoală, referate, proiecte, n-avem pe ce”, au mai spus oamenii.

Altfel, Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România acuză Guvernul și Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) că, în ciuda negărilor lor publice, se pregătește deja impunerea unei „taxe pe soare”.

author avatar
Andrei Ștefan
4.227 afisari

2 COMENTARII

  1. Electrica furnizare Prahova mi-a montat un contor defect motiv pentru care s-au produs numeroase scurtcircuite.Cind i-am chemat pe cei de la intervenii sa repare scurt circuitul au simulat intervenția mi-au spus că trebuie în privat schimbat și mă costă 1000 lei și neavând bani m-au lăsat în continuare cu contorul defect care în zilele următoare a luat foc.In total am stat 10 zile fara curent.Am văzut și alte case care au ars din cauza problemelor electrice nerezolvate de Electrica furnizare

  2. Firmele care furnizează curent electric se comportă ca niște firme de stresat cetățeanul. Fie, din sistem, nu-ți permit să transmiți indexul autocitit chiar dacă ai cont deschis la ei și îți bagă din burtă consum mai mare, nu-ți răspund dacă le trimiți reclamația pe mail și nu din formularul lor care nu funcționează pentru că un cod de client ai pe factură și altul diferit pe cont, te amenință cu debranșarea motivând că n-au avut acces la contor care se citește din birou de fapt deși contorul e pe holul blocului la parter, emit facturile când li se năzare și pun termene de plată foarte scurte, chiar dacă din graficul de consum rezultă o medie de consum lunar mică te trezești cum s-a trezit cetățeanul din Hunedoara. Eu cred că au contract și cu globaliștii de la Davos și vor să extermine cât mai mulți dintre noi.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger