La scurt timp după ce „Național” a semnalat faptul că Ministerul Transporturilor (MT) a decis să modifice Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România și că o schimbare importantă este cea privind imposibilitatea persoanelor bolnave de a mai călători cu trenul, dacă se consideră că acestea pun în pericol sănătatea celorlalți călători, de la nivelul FACIAS a venit o reacție publică.
Sub forma unei scrisori deschise, adresate ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, prin care oficialului guvernamental i se cere să retragă „imediat” proiectul de ordonanță „abuziv și discriminatoriu” propus de MT.
Citiți mai multe AICI: Bolnavii nu mai au voie în trenurile de călători. Undă verde pentru ”debarcarea” forțată
FACIAS: „Acest proiect conține măsuri abuzive și discriminatorii”
„Acest proiect conține măsuri abuzive și discriminatorii împotriva cetățenilor care ar putea prezenta semne de boală și doresc să călătorească cu trenul, încalcând, astfel, flagrant drepturile fundamentale ale cetățenilor români și ai Uniunii Europene, și deschizând astfel calea unor abuzuri grave din partea angajaților CFR sau ai altor operatori de transport de călători pe calea ferată” – transmit reprezentații Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS).
În mesajul public adresat ministrului Grindeanu sunt listate, totodată, și motivele pentru care FACIAS cere ca acest proiect să fie retras cât mai curând.
Redăm integral textul scrisorii deschide adresate de către echipa FACIAS ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu:
„SCRISOARE DESCHISĂ
STOP abuzurilor pe căile ferate române! FACIAS cere retragerea imediată a proiectului de ordonanță abuziv și discriminatoriu propus de Ministerul Transporturilor
Stimate domnule ministru Sorin Grindeanu,
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) vă solicită retragerea imediată a Proiectului de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul feroviar pus în dezbatere publică pe 25 iulie 2024.
Acest proiect conține măsuri abuzive și discriminatorii împotriva cetățenilor care ar putea prezenta semne de boală și doresc să călătorească cu trenul, încalcând, astfel, flagrant drepturile fundamentale ale cetățenilor români și ai Uniunii Europene, și deschizând astfel calea unor abuzuri grave din partea angajaților CFR sau ai altor operatori de transport de călători pe calea ferată.
De ce acest proiect trebuie retras imediat?
- Încălcă flagrant Constituția României, respectiv, art. 25: Dreptul la liberă circulație, în țară și în străinătate, este garantat. Proiectul pus în dezbatere interzice deplasarea cetățenilor cu un mijloc public de transport fără a avea o bază medicală și legală, încălcând astfel dreptul la liberă circulație.
- Este discriminatoriu, încălcând art. 2 din Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: Acest proiect promovează discriminarea, fără criterii clare și proceduri de stabilire a contagiunii. Este inacceptabil să discriminăm cetățenii în funcție de aparenta lor stare de sănătate.
- Încălcă legislația europeană – Proiectul contravine legislației europene care protejează cetățenii împotriva discriminării în timpul călătoriei cu trenul.
- Legea este ambiguă, fiind o invitație la abuz – Proiectul de regulament nu prevede o procedură clară pentru definirea bolilor contagioase și criteriile aferente, deschizând calea către abuzuri. În lipsa unor norme clare de aplicare, oricine poate fi acuzat de o presupusă boală contagioasă.
Domnule Grindeanu, în virtutea funcției pe care o dețineți, aveți obligația legală de a proteja drepturile și libertățile cetățenilor români și de a nu permite ca abuzurile să fie legalizate. FACIAS vă solicită să retrageți de urgență acest proiect de ordonanță și să vă asigurați că orice reglementare viitoare respectă drepturile fundamentale și demnitatea cetățenilor noștri.
Echipa FACIAS”
Slabut, doar jos din tren? Nu era vorba ca-i eutasaniaza?
Grindeanu are interes sa-l saboteze pe Ciolacu si PSD, asa ca NU va retrage monstruozitatea !
De aceea trebuie ca romanii sa renunte la tren(cei care pot) si sa aduca mai aproape de faliment SNCFR si privatii din transportul feroviar. Cind vor vedea vagoanele(alea jegoase) GOALE vor stringe ei de git pe grindeanu su ciolacu !
Amin !
ACHTUNG ! grindeanu este carat de ciolacu dupa el , grindeanu fiind de fapt un userist sorosist , care aidoma tuturor useristilor are scop distrugerea a orice poate face viata romanior mai buna . ciolacu este pregatit de ani de zile sa fie presedinte , rezulta ca este un pericol daca accepta asemenea oameni linga el , ATENTIE LA VOT !
Facias ar trebui sa completeze (daca tot protejeaza cetateanul) ca don Grindeanu sa nu mai umileasca calatorii, pe banii lor, tinandu-i la temperaturi de soc termic, la gramada, bolnavi cardiaci, copii, gravide. Si daca tot are grija de sa-na-ta-tea cetatenilor, sa curete naibi toaletele alea ca te urci sanatos in tren si te dai dupa 3 zile, jos, bolnav !