26 de bănci internaţionale vor cere astăzi lămuri din partea companiei în privinţa criptomonedei Libra în contextul îngrijorării guvernelor Uniunii Europene privind ameninţarea monedei digitale pentru stabilitatea financiară.

Oficialii băncilor centrale, inclusiv Rezerva Federală a SUA şi Banca Angliei, se vor întâlni cu reprezentanţii Libra în Basel. Fondatorii Libra au fost invitaţi să răspundă la întrebări cheie cu privire la scopul şi designul monedei. Franţa şi Germania, au criticat public proiectul Libra al gigantului social media, spunând că acesta prezintă riscuri pentru suveranitatea statelor UE. Benoit Coeure, membru al Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene, a susţinut necesitatea stabilirii unei reglementări globale privind criptomonedele şi s-a pronunţat pentru o abordare unică de reglementare la nivelul Uniunii Europene. La rândul său, vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a afirmat că Executivul Comunitar realizează o analiză privind Libra, u scopul de a vedea dacă se conformează cadrului de reglementare al UE, dacă sunt necesare modificări ale reglementării sau dacă este nevoie de un cadru specific pentru moneda reţelei de socializare. El a precizat că Bruxelles a trimis un chestionar Facebook pentru a obţine mai multe detalii despre Libra şi a menţionat că discuţiile de la sfârşitul săptămânii dintre miniştrii au evidenţiat existenţa „anumitor preocupări”, inclusiv cele privind implicaţiile pentru stabilitatea financiară. Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, dăduse asigurări joi că Uniunea Europeană nu va autoriza Libra fiindcă această monedă pune sub semnul întrebării suveranitatea monetară a statelor şi antrenează numeroase riscuri, inclusiv unul sistemic, dată fiind uriaşa dimensiune a acestei reţele de socializare. „În condiţiile actuale, proiectul monedei digitale private Libra nu se poate dezvolta pe piaţa europeană”, a comentat Le Maire.