AcasăNews“Fabrica de diplome” Spiru Haret, luată cu asalt de DIICOT

“Fabrica de diplome” Spiru Haret, luată cu asalt de DIICOT

Facultățile care dau diplome pe bandă rulantă, în atenția DIICOT

Procurorii care investighează infracțiuni de crimă organizată au descins, ieri, la una dintre facultățile care se pretindea de elită, ”Spiru Haret”. Ancheta demonstrează că oamenii legii au mai multe date cu fapte considerate penale care se petreceau la universitate și că infracțiunile duceau până la vârful instituției de învățământ. Surse judiciare arată că sunt vizaţi un  prorector, trei secretari universitari, 15 profesori, un asistent universitar şi 30 de studenți ale căror diplome au fost falsificate. De asemenea, au fost făcute mai multe percheziții în imobilele celor vizați de anchetă.

Facultățile care dau diplome pe bandă rulantă în atenția DIICOT

Din dosar reiese că anchetatori DIICOT au în vedere 12 intermediari ce nu au funcții sau legături directe cu universitatea dar  care sunt fie părinți, soți sau alte rude şi doi angajați ai universității. Potrivit magistraților s-a constatat că, pe parcursul anului universitar 2018-2019, unul dintre prorectorii instituției de învățământ, Eduard Ionescu, împreună cu secretari ai unor facultăți din cadrul universității, angajați care aveau acces la grilele de examen, precum şi alte cadre din conducerea universității au constituit un grup infracțional.

Bani ceasuri descoperite la percheziții

”Rețeaua a fost creată în scopul comiterii de infracțiuni de corupție, falsuri intelectuale, uz de fals, divulgarea de informații nepublice, însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie”. Printre cei care sunt vizați că au beneficiat de astfel de diplome se numără nume grele ca Darius Vâlcov, Natalia Intotero, Marius Budăi sau Eugen Nicolicea, susțin surse din cadrul anchetei. În urma perchezițiilor efectuate procurori au ridicat mai multe bunuri ca tablete, ceasuri sau bani despre care prorectorul nu a reușit să le expice proveniența. Conform DIICOT, „șpăgile pentru o diplomă începeau de la 700 de euro și ajungeau  până la1.500 de euro”. Anchetatorii spun că sunt împlicate mult mai multe persoane și că ancheta va continua.

author avatar
Ramona Feraru
812 afisari

9 COMENTARII

  1. Mai bine sar numi :SPIRU HAREM ROOMÂNESC.
    Ca la piață…ai bani?vrei diplomă universitară?se rezolvă doar bani vorbesc,bani te ridică.
    Vai,vai Bramburico et company miniștri ai needucației :BRAVO!

    • ….sar numi ….. (s-ar numi)……..bani vorbesc …. (banii vorbesc)…….bani te ridică …. (banii te ridică). Și tu ai luat diploma cu șpagă ?!

  2. Ce tare,dar majoritatea militienilor,cu Spiru Harem au ajuns procurori de elita!(trebuia S Haret,dar tot un drac este!).

  3. @ Pare a fi o acțiune susținută de îndemnul ,,Duceți-vă bă la facultate să fceți rost de bani !”, că și Nicolae Ceaușescu zicea ,,Învățați, învățați și iar învățați !”, ?

  4. Astia urmeaza modelul Macron, ca si ala a hotarat sa desfiinteze scoala pe care a absolvit-o el, sa nu mai fie si alti beneficiari ai sistemului, sa creasca valoarea diplomei sale…Nu vor baietii astia de la noua casa de productie (DNA-ul pare sa fi dat faliment…) sa ne spuna cati dintre ai lor au diploma la Spiru?! Cati politisti judiciari, detasati/delegati pe la toate parchetele sunt absolventi de particulare din astea „instant”?! Dar, pana vad ei ce si cum cu Spiru Haret, poate-si amintesc de insalubra fabrica de diplome de la Sibiu…cam cati dintre capii institutiilor si politicului sunt doctori de Blaga?! Incepusera o ancheta in urma cu vreo 15 ani, se declansease o vanatoare de absolventi, dar, intre timp se facusera prea mari si nu i-a mai deranjat nimeni…o fi vreo legatura si cu fostul primar de Marginime, ca pare un amator de universitati marginase…
    P.S. Diicotezii astia n-au si ei un patent, o procedura, gen?! Ma uit la panarama aia cu stevia peruana pe post de drog de mare risc si-l vad pe omul lor in catuse, apoi ma uit la alt caz al lor, tot la un colaborator, „monstrul” si „criminalul in serie”, care se plimba liber printre ei…sa se hotarasca, nu mai pricepe populimea de cine sa se teama…Tot cred ca psihiatria salveaza Romania

  5. @De când Iohannis și Ludovic Orban vorbesc ca Vanghelie, „instituțiile” s-au mai „specializat”, ? „Pradă bogată”, ,,zece ceasuri trecute fix”, Ion Luca Caragiale, și ceva „mărunțis”, ? Probabil că „Vanghelie e vinovat”, că a zis că trebauiau să zică Iohannis și Ludovic Orban, ?

  6. Deci, probabil s-ar putea zice și că „Vanghelie le-a suflat”, însă nu ceasurile, ?

  7. DIICOT, nu aveți voi fire de păr pe cap câte diplome pe șpagă s-au luat după revoluție. Avem universități, biserici, farmacii, dottore și generali să ajungă pentru toată Europa.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger