La nici o săptămână de la explozia de la rafinăria Petromidia din Năvodari, un alt gigant industrial din România a fost lovit de o problemă asemănătoare. La combinatul chimic AzoMureș din Târgu Mureș, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din țara noastră, a avut loc explozie puternică, în noaptea de marți spre miercuri. Deflagrația a fost urmată de un incendiu, care din fericire a fost lichidat.
În jurul orei 1:03, orașul Târgu Mureș a fost zguduit de o bubuitură, apoi de un zgomot asurzitor. Mai întâi a fost o lumină foarte mare, pusă în evidență și de întuneric, apoi în câteva secunde s-a înălțat spre cer o coloană albă, ca o ciupercă, iar focul a continuat să ardă. Explozia a fost vizibilă de la mare depărtare.
Locuitorii au fost alertați de bubuitură! Aceștia au primit și un mesaj de tip Ro Alert, în care nu s-a spus ce s-a întâmplat exact, ci doar că nu există vreun pericol. ISU Mureş a transmis că vântul a bătut dintr-o direcție care a îndepărtat pericolul ca norul cu eventuale noxe degajat în urma exploziei să se îndrepte către municipiul Târgu Mureș.
Cauzele exploziei de la Azomureș
Reprezentanții Azomureș au fost prezentat primele informatii ale cauzei incidentului tehnic, fiind vorba de fisurarea unei conducte prin care se transporta gaz de sinteza la presiune foarte mare.
Inițial, combinatul Azomureș a ieșit cu un comunicat scurt pe pagina de Facebook, după ora 2.00, prin care a anunțat că problema a fost la una dintre instalațiile de producere a amoniacului, iar o persoană a fost rănită, însă se află în afara oricărui pericol. „În timpul manevrelor de pornirea a uneia dintre instalatiile de producere a amoniacului de pe platforma Azomures a avut loc un incendiu. O persoană a fost rănită, a primit ingrijiri medicale la fața locului și este în afara oricărui pericol. Au intervenit pentru stingerea incendiului pompierii din cadrului serviciului propriu și cei de la ISU Mures. Situatia este acum sub control, este monitorizată de autorități, instalația unde a avut loc incendiul fiind oprită complet. Vom reveni cu detalii”, se arată în comunicat.
O persoană a fost rănită
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost rănit, suferind o fractură, dar se află acum în afara oricărui pericol, a anunțat directorul Uzinei. Rănile persoanei care a ajuns la spital în urma exploziei de la Azomureș ar fi fost provocate de cioburi. Victima a fost externată după ce a primit îngrijiri medicale, potrivit comunicatului Azomureș.
Amintim că, vineri, 2 iulie, o explozie urmată de un incendiu s-a produs la Rafinăria Petromidia, în urma evenimentului un bărbat şi-a pierdut viaţa şi cinci au fost răniţi, iar dintre aceştia patru au fost spitalizaţi.
Populația, îngroziți după explozie
Pe internet au apărut deja mărturii din partea oamenilor din Tg. Mureș. „Am auzit ceva ce părea a fi un tunet. Mi s-a părut ciudat că niciodată la un tunet nu auzeam geamurile tremurând. După bubuitura puternică a continuat un sunet intens. Nu înțelegeam ce e, dar începeam să-mi dau seama că nu e vorba de un tunet. Gândul mi-a fugit la cel mai rău scenariu: Combinatul de îngrășăminte chimice din Târgu Mureș, Azomures. Imediat după am mers să închid geamurile. Toate lucrurile astea s-au întâmplat în decurs de câteva secunde.”, a scris un utilizator.
Alte reacții au venit pe pagina de Facebook a combinatului Azomureș. „Hee… orașul e pe fugă! După 1 ora se dă un comunicat????”, spune un locuitor din Târgu Mureș. „Un incendiu? Ați auzit zgomotul produs de explozie? Oamenii au început să fugă din oraș!”, scrie un altul, acuzând Azomureș că nu oferă informații despre explozie.