Cauta

Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Zalău. A fost activat Planul Roșu

Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Zalău. A fost activat Planul Roșu - Ziarul National

Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Zalău. A fost activat Planul Roșu

A fost activat Planul Roșu, marți, la Zalău, unde a avut loc o explozie urmată de incendiu. Tragedia, care s-a produs într-un bloc de locuințe, s-a soldat cu 10 victime.

O explozie provocată de o butelie a declanşat un incendiu, marţi după-amiaza, într-un apartament dintr-un bloc de locuinţe din Zalău. O persoană a suferit arsuri şi a fost preluată de echipajul de terapie intensivă mobilă. Alte nouă au primit îngrijiri medicale la faţa locului.

2 persoane au fost transportate la spital

Ulterior evaluării medicale încă o persoană conștientă a fost transportată la spital cu intoxicație ușoară cu fum.

Având în vedere amploarea evenimentului, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. În total, 18 persoane au fost evacuate din imobilul afectat de explozia buteliei.

„În urma unei explozii provocate de o butelie, a izbucnit un incendiu într-un apartament situat la etajul doi al unui bloc de locuinţe din municipiul Zalău. La sosirea pompierilor din cadrul Detaşamentului Zalău, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum. Forţele de intervenţie au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, evacuarea locatarilor din imobil, constituirea binomului de căutare-salvare şi asigurarea zonei”, se arată într-un comunicat al ISU Sălaj.

Potrivit ISU Sălaj, pompierii au intervenit cu trei mașini de stingere, o autospecială pentru transport victime multiple, patru ambulanțe SMURS și două ambulanțe SAJ.

Incendiul a fost lichidat, iar în prezent se acționează pentru ventilarea spațiilor și continuarea verificărilor.

Ultimele stiri

  • Liderii europeni se întâlnesc cu Trump la Davos. România, reprezentată de… Țoiu
  • România, bordelul cu frig în spitale
  • Cum te încălzești dacă rămâi fără curent electric sau gaze. Soluții pentru a evita frigul
  • Inspectorii Antifraudă au descoperit sute de milioane de lei ”dosite” de multinaționale. Dosarele, îngropate la ANAF
  • Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Zalău. A fost activat Planul Roșu
  • Fermierii, speriați de Mercosur: acordul va îngropa agricultura românească / Cât vor costa legumele românești
  • Noua economie de război a UE. „Mega-tendința” cheltuielilor pentru apărare
  • De ce Trump riscă să redeschidă conflictul cu China
  • Uber-iştii au detronat IT-iştii. Șoferii de ride-sharing au creat cele mai multe PFA-uri în 2025
  • Șoc la Madrid: Jurgen Klopp refuză Realul!
  • Exit mobile version