O echipă cu specialişti în ştiinţe comportamentale a „pierdut” 17.303 portofele în spaţii publice din 40 de ţări, pentru a evalua onestitatea a mii de locuitori din 355 de oraşe.
Experimentul, care a costat 600.000 de dolari, este inedit prin amploarea sa. Rezultatul cercetării a fost publicat joi în jurnalul ştiinţific „Science”. Aceasta relevă diferenţe flagrante între populațiile statelor, în Elveţia şi ţările scandinave reieşind că sunt cele mai oneste persoane. În schimb, China, Maroc, Peru şi Kazahstan sunt codașele listei. Proporţia portofelelor predate a depăşit 70% în Norvegia şi Elveţia. În China, mai puţin de 10% dintre angajaţi au predat portofelele fără bani, şi peste 20% au făcut acest lucru dacă obiectele conţineau valută.
În Statele Unite, Marea Britanie şi Polonia, cercetătorii au efectuat experimentul şi cu portofele cu 94,15 dolari, iar în acest caz rata de returnare a fost de 72%.
Un fenomen similar remarcabil a fost observat, însă, în aproape toate statele: cu cât suma din portofel era mai mare, cu atât oamenii erau mai motivaţi să contacteze proprietarul obiectului.
Dintre portmoneele fără bani au fost returnate, în media globală, 40%, față de 51% dintre cele cu diverse sume de bani. Se pare că pare că necinstea nu este stimulată de valoarea câştigului din furt. Iar acest lucru contrazice părerea generală conform căreia motivația umană în astfel de acţiuni de interesul material.
Pentru echipa internațională de cercetători de la universităţile din Zurich, Michigan şi Utah, studiul în cauză şi sondajele care îl însoţesc demonstrează două resorturi fundamentale ale comportamentului uman: altruismul şi rolul propriei imagini, teama de a fi considerat hoţ. „Când oamenii pot profita foarte mult de pe urma unui comportament necinstit, dorinţa lor de a trişa este augmentată, însă simultan creşte şi costul psihologic de a se vedea pe sine drept hoţ – şi, uneori, acesta domină”, susţin cercetătorii.
Cele 17 000 de portofele au fost plasate în bănci, teatre, muzee, hoteluri, secţii de poliţie, tribunale, oficii poştale sau alte instituţii publice. Participanții la experiment au comunicat unui angajat al instituţiei respective că au găsit obiectul pe jos şi, înainte de a pleca, l-au rugat pe acesta să se ocupe de „bunul pierdut”. Portofelele – toate identice – erau transparente şi conţineau câte o listă de cumpărături şi trei cărţi de vizită cu numele şi adresa de e-mail. Unele erau fără bani, altele aveau o sumă mică, de 13,45 dolari, sau una mai mare, de 94,15 dolari. „Atunci când portofelele au bani, oamenii au prompt senzația că fură dacă nu le înapoiază, sentiment cu atât mai stăruitor cu cât suma este mai mare”, a explicat Christian Zünd, doctorand la Universitatea din Zürich.
„Bogăţia sau sărăcia nu sunt suficiente pentru a explica diferenţele dintre ţări”, a precizat Alain Cohn, profesor la Universitatea din Michigan. „Valorile culturale locale şi sistemul politic par să influenţeze decizia. Spre exemplu, cu cât într-o societate bazele familiale sunt mai importante, cu atât mai puţine portofele au fost returnate – Italia reieşind, bunăoară, din această prismă mai puţin onestă decât Franţa. Situaţia ar putea fi explicată prin faptul că, în aceste cazuri, oamenii tind să fie îngrijorați mai mult privind grupul de apropiaţi decât în raport cu necunoscuţii, suspectează Christian Zünd.
De asemenea, cercetătorii au solicitat către 279 de economişti să estimeze probabilitatea ca portofelele să fie returnate. Mai puţin de o treime dintre aceștia a prezis corect rezultatul, ceea ce l-a determinat pe Alain Cohn să declare că „până şi experţii au o viziune pesimistă privind motivațiile oamenilor. Oamenii sunt mai morali decât se crede, iar autorităţile publice ar trebui să se inspire [de la aceștia] pentru a oferi mai multe recompense şi mai puţine sancţiuni, după cum a adăugat Cohn”.
Ideea experimentului se aseamănă cu o legenda autohtonă a „negustorului florentin” pe care Vlad Țepeș l-a provocat să-și lase bogățiile în orice „ulițe” din Țara Românească, ba chiar pe cea mai „singuratică și dosnică”. Domnitorul valah a demonstrat în acest fel cât de „onești” erau locuitorii țării sale, întrucât, grăiește legenda, niciun galben n-a lipsit din toate căruțele în care fusese abandonată pe timp de noapte averea comerciantului din Florența. Pe atunci, lucrurile stăteau mult mai bine pentru români, întrucât mult plimbatul străin i-a recunoscut lui Țepeș că „asemenea lucru n-avăzut în nici o ţară din câte a umblat”.