Gestul unui brașovean ar trebui să ne determine pe mulți dintre noi să-i urmăm exemplul. În ciuda faptului că se afla în scaun cu rotile, bărbatul a ieșit să dea zăpada de pe trotuarul din fața casei.
Și nu s-a oprit doar la porțiunea aflată în dreptul casei sale din Prejmer. Acesta a curățat trotuarul de zăpadă până în stația de autobuz din apropierea locuinței.
„Nu e greu, m-am obișnuit, fac multe alte lucruri din căruț”, îi mărturisește bărbatul celui care s-a oprit să-l filmeze și care a făcut apoi imaginile publice pe Facebook. Videoclipul s-a viralizat rapid.
Mai multe persoane și-au arătat aprecierea față de acesta. „Felicitări! Tot respectul și toată stima pentru ceea ce face, un bun exemplu pentru alții care nu au handicap”, a scris o femeie. „Felicitări, toto respectul”, a mai scris un utilizator Facebook. „Respect. Te cunosc. Da un un exemplu bun. Să fii sănătos cu cei dragi, familia ta”, a transmis un bărbat.
Sporea Ioan are ambele picioare amputate! Cu toate acestea, a ales să ofere o lecție de educație civică pentru toată lumea. Nu a avut încotro decât să iasă în fața casei, să ia o lopată și să deszăpezească.
Bărbatul, care are și un bebeluș de opt luni, spune că această activitate e una civică, motiv pentru care nu se dă înapoi de la ea.
Bunica mea s a apucat si ea sa curete zapada de pe trotuar si m a pus pe mine sa o pozez si sa o trimit la ziare si pe facebook Vrea si ea un pic de publicitate pentru ca vinde bors