Cauta

EXCLUSIV! România, executată mișelește de UE

Marea familie europeană se pregătește să aplice o lovitură cruntă României, dovedind încă o dată că în jocurile de culise țara noastră e o cantitate neglijabilă. Strâmbăturile din nas ale Comisiei Juri au, în spatele lor, altă miză, aceea de a repartiza portofoliul Transporturilor unei alte țări.

Maria Grapini Când președintele Comisiei Europene a repartizat portofoliile și a dat girul pentru acei oameni

Bubițele Rovanei Plumb și insistența naivă a Guvernului în a o susține riscă să lase România într-o subdezvoltare cronică. Importanța portofoliului de comisar european la Transporturi este crucială, țara noastră fiind pe ultimul loc, la mare distanță de celelalte state, în ce privește infrastructura, excelând în absența trenurilor de mare viteză, a autostrăzilor și a aeroporturilor. Avizul negativ dat ieri de Comisia Juridică a Parlamentului European pentru Rovana Plumb nu a fost singura veste proastă primită de Guvern. Și asta pentru că, potrivit unor informații de ultimă oră, Comisia Juridică a luat în discuție inversarea portofoliilor între România și Ungaria. ”Comisia Juri a dat din nou aviz negativ atât pentru propunerea României, cât și pentru propunerea Ungariei. Mai grav de atât este faptul că s-a luat în discuție în această comisie schimbarea portofoliilor între țara noastră și Ungaria, portofoliul Ungariei fiind la Extindere și Vecinătate, fără importanță pentru noi. Ungaria aparține grupului cel mai mare, PPE, iar România aparține grupului mai mic, laburist, aflat pe locul doi. Aici este lupta între cele două grupuri politice mari din Parlamentul European”, ne-a declarat europarlamentarul Maria Grapini. Aceasta ne mai spune că este pentru prima oară în istoria Parlamentului European când Comisia Juridică este implicată în procesul de numire a comisarilor europeni, fapt care naște mari semne de întrebare asupra moralității și corectitudinii împărțirii portofoliilor. Dovadă în acest sens este și ușurința cu care a fost dat avizul pozitiv pentru comisarii din Franța și Belgia, care aveau reale probleme de integritate, și insistența pentru avizul negativ dat României pentru aspecte mai puțin importante.

Lupta pentru portofoliul Transporturilor nu trebuie abandonată

Un comisar european la Transporturi ar asigura României informații la prima mână despre fondurile disponibile pentru proiectele mari, fapt care ar permite șanse mult mai mari în accesarea lor. Cel mai bun exemplu în acest sens a fost mandatul de comisar european pentru agricultură al lui Dacian Cioloș, care a reușit să aducă servicii importante și mari avantaje financiare Franței. Poate acum, cu un comisar european român care să lucreze pentru România, țara noastră va reuși să rezolve problemele grave ale infrastructurii. Tocmai de aceea Guvernul Dăncilă trebuie să se mobilizeze și să împiedice tentativa de sabotare a României de către cei care au puterea de decizie în Uniunea Europeană. ”Președintele Comisiei Europene va lua decizia finală în ce privește portofoliile de comisari europeni. Trebuie spus totuși că în momentul în care președintele Comisiei Europene a repartizat portofoliile candidaților înseamnă că a verificat dosarele acestora. Mi se pare absolut de neînțeles ca, după ce se repartizează portofoliile, să vină Comisia Juri, care nu a avut treabă niciodată în problema asta, că doi candidați din cei 10 suspicionați au probleme de integritate. Sincer, eu o văd cusută cu ață albă, practic nu este deloc aceeași măsură”, a afirmat europarlamentarul Maria Grapini.

Ultimele stiri

  • BREAKING NEWS. Nicuşor Dan a făcut anunțul: Ilie Bolojan, desemnat PREMIER – VIDEO
  • Primul oficial care l-a vizitat pe Ion Iliescu la spital: „Mesaj de încurajare și de sprijin”/Noi detalii despre starea de sănătate a fostului președinte
  • ULTIMA ORĂ. Anca Dragu ar fi refuzat postura de premier tehnocrat (surse). Care e pasul următor pe care-l va face Nicușor Dan?
  • Update/BAC 2025. Primele rezultate ale examenului de BACALAUREAT, publicate vineri/Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații
  • Copiii austrieci, nevoiți să învețe araba ca să poată să comunice cu colegii de clasă
  • Accident grav în județul Botoșani. A fost implicată și o ambulanță: doi morți și patru răniți
  • Șeful PSD, Sorin Grindeanu, despre varianta unui premier tehnocrat: „Am prefera un guvern politic”/ Rocada, „mult mai bună” -VIDEO
  • Somnul – Medicamentul Invizibil: Cum lipsa odihnei ne sabotează sănătatea
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 20 iunie 2025 – Ai încredere în ideile tale
  • Exit mobile version