AcasăOldVal de demisii la UPU Floreasca

Val de demisii la UPU Floreasca

De parca nu fusesera destule problemele aparute in sistemul sanitar, in ultima vreme, ca s-a mai aflat de o situatie de criza, de aceasta data la cel mai cunoscut spital din Bucuresti. Nu mai putin de 15 medici de la Unitatea de Primiri Urgente (UPU)- SMURD de la Floreasca au ajuns, joi, sa-si dea demisia.

Spun ca s-au vazut nevoiti sa ia o astfel de masura extrema, una fara precedent in Capitala, de altfel, in semn de nemultumire fata de managerului acestei unitati medicale, inclusiv la nivel de limbaj. „Din 30 de medici angajati la SMURD Bucuresti, 15 si-au depus demisia pana la ora aceasta”, a precizat in urma cu scurt timp un cadrul medical din randul celor care, in loc sa se preocupe doar asupra salvarii de vieti omenesti, au ajuns in situatia de a renunta sa mai faca parte din randul cadrelor medicale de la Urgenta Floreasca.

„Reactia noastra de azi este o reactie pe care noi am vrut sa o avem acum cateva luni (…) problema de fond este managementul defectuos”, a mentionat aceeasi tanara, din fata spitalului, adaugand ca unii dintre colegii sunt in concediu, drept urmare ca s-ar putea ca numarul unor decizii similare sa creasca.

Vizat de protest este Sorin Paun. Oamenii – multi dintre ei tineri, toti specializati in medicina de Urgenta – reclama si alte aspecte, nu doar chestiunea limbajului folosit de noul manager. „Noul manager al Spitalului Floreasca pune bete in toate departamentului UPU-SMURD. In ultimul timp nu avem medicamente de baza (…) cum ar fi adrenalina (…) Am ajuns la concluzia ca nu ne putem desfasura activitate si ne-am inaintat demisiile”, a povestit un alt medic din randul celor care si-au dat demisia in cursul acestei ultime zile a lunii august, la Digi 24.

Trebuie spus ca pana la aceasta ora, managerul nu a oferit niciun punct de vedere public, in aceasta chestiune. Ce se va intampla la Floreasca, urmare a acestei situatii, ramane de vazut. Cert este fatul ca, dupa ce si-au dat demisia, acdrele medicale au 15 zile de preaviz. Ceea ce inseamna ca vor continua sa munceasca in acest interval. Apoi, insa, nu se stie care vor fi urmarile acestor demisii in masa.

sursa foto: europafm.ro

147 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger