AcasăOldUn nou atac sangeros intr-un stat american: Sapte oameni au pierit impuscati

Un nou atac sangeros intr-un stat american: Sapte oameni au pierit impuscati

Un nou gest de o violenta extrema a sadit groaza intr-o comunitate americana, de aceasta data din statul Michigan. Sapte oameni au pierit dupa ce un individ inarmat cu un pistol a deschis focul in directia lor, pentru unicul motiv ca au avut ghinionul sa ii iasa in cale.

Exista si cel putin un supravietuitor al acestei tragedii: o femeie, care a fost dusa de urgenta la spital, starea ei fiind grava, potrivit CNN.

Incidentul de seara trecuta este cu atat mai greu de inteles, cu cat, din primele date din ancheta reiese faptul ca atacatorul ar fi impuscat la intamplare persoanele care au avut nesansa sa ii iasa in cale, in trei zone diferite ale orasului, conform aceleiasi surse. Mai exact, se crede ca barbatul nici macar nu s-ar fi dat jos din masina pe care o conducea, ci ar fi deschis focul din interiorul autoturismului, tintind oamenii care pur si simplu ii apareau in fata ochilor.

Presa americana indica, totodata, faptul ca un suspect a ajuns deja pe mana politiei. De altfel, odata data alarma, oamenii legii au intervenit in perimetrele respective, pentru a elimina orice potential pericol la adresa locuitorilor, iar ulterior au demarat o investigatie menita sa scoata la lumina toate circumstantele in care s-a produs sangerosul episod.

author avatar
Cristina Stefan
88 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger