AcasăOldFostul procuror Lele inainteaza o alta ipoteza in cazul accidentului: varianta determinarii...

Fostul procuror Lele inainteaza o alta ipoteza in cazul accidentului: varianta determinarii sinuciderii

Avand in vedere misterul iscat in jurul accidentului despre care indiciile oamenilor legii spun ca ar fi cauzat moartea lui Dan Condrea, afaceristul care patrona Hexi Pharma, firma aflata in mijlocul controversei dezinfectantilor folositi in spitale, un fost procuror pare sa mearga pe o alte ipoteza decat cele dezbatute intens in orele de dupa producerea incidentului.

Alexandru Lele

Mai precis, fostul procuror oradean Alexandru Lele, unul dintre magistratii care au instrumentat, in urma cu cativa ani, dosarul mortii tanarului procuror Cristian Panait, considera ca ar trebui ca anchetatorii sa se aplece mai mult asupra ipotezei unei tentative privind determinarea sinuciderii. Aceasta ar fi, in opinia actualului avocat Lele, o a treia varianta de lucru, pe langa cele de omor sau a unui accident, cu subiecutl avand intentia de a se sinucide.  „Cred ca exista si o a treia varianta, care, din punctul meu de vedere, ar trebui cel mai serios luata in considerare, respectiv determinarea sinuciderii, pentru ca suntem in prezenta unei afaceri foarte mari, de milioane, zeci de milioane de euro si in aceasta afacere cel care a decedat a avut un monopol. Ori, un astfel de monopol nu se acorda cuiva doar pentru ochii lui frumosi sau pentru mai stiu eu ce alte merite”, a precizat fostul procuror, la Digi24.

Va reamintim ca accidentul rutier a avut loc seara trecuta, cu putine minute inainte de ora 19, pe drumul ce leaga localitatile ilfovene Corbeanca de Buftea. In urma impactului violent cu un copac de pe marginea suprafetei carosabile, soferul- despre care se spune ca ar fi Dan Condrea- a decedat. Misterul in acest caz este adancit de faptul ca soferul a fost desfigurat, in urma coliziunii.

sursa foto: ebihoreanul.ro

397 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger