Cauta

Evaluarea Națională 2025 continuă. Miercuri – proba la matematică

sursa foto: Facebook/Ministerul Educației - România

Evaluarea Națională 2025 continuă miercuri, 25 iunie, cu proba scrisă la matematică. Așadar, se anunță o nouă zi importantă pentru absolvenții claselor a VIII-a din Capitală și din țară înscriși la examenul de la finalul școlii generale.

Elevii care au terminat clasa a VIII-a susțin miercuri proba scrisă la Matematică în cadrul Evaluării Naționale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. După ce luni au avut proba la Limba și literatura română, candidații s-au întors în sălile de examen, de această dată pentru a susține proba la matematică.

Elevii din partea minorităților naționale vor participa vineri, 27 iunie, la proba la Limba și literatura maternă.

Probele încep la ora 9:00, când elevii primesc broșura cu subiectele. Pentru fiecare probă scrisă sunt alocate două ore pentru rezolvarea subiectelor (120 de minute), calculate după completarea casetei de identificare.

Când vor fi afișate primele rezultate la Evaluarea Națională 2025

Elevii vor afla ce note au obținut la Evaluarea Națională 2025 în 3 iulie, când vor fi afișate primele rezultate, ulterior candidații nemulțumiți de note având la dispoziție varianta de a depune contestații.

„Primele rezultate vor fi afișate (online și în școli/centre de examen) în data de 3 iulie, până la ora 12:00. Ulterior, în intervalul orar 14:00 – 18:00, pot fi vizualizate lucrările scrise și pot fi depuse contestațiile. Acest proces continuă și în zilele de 4 și 5 iulie.

Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestație.

Elevii care depun/transmit contestații completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori”, a anunțat Ministerul Educației, într-un comunicat.

După intervalul destinat rezolvării contestațiilor, vor fi făcute publice rezultatele finale la evaluarea Națională 2025. Rezultatele finale vor fi afișate joi, 10 iulie.

Comunicarea rezultatelor se realizează anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Codurile individuale au fost distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Ultimele stiri

  • Intervenţie a jandarmilor după ce doi bărbaţi şi o femeie s-au luat la bătaie, pe o stradă din Ploieşti
  • „Steaua în Liga 1” – KO! Lovitură de „Palat” în Parlament
  • Ministrul Finanțelor trimite „de urgență” Corpul de Control la Vama Constanța
  • Fiasco mondial! Luis Enrique desființează Mondialul Cluburilor și dă de pământ cu FIFA
  • Spionul si agentul de influență
  • „Conștient, nu dependent” – campanie națională antidrog, lansată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • „40 de întrebări” – o făcătură cu pretenții de jurnalism dur
  • Summitul NATO de la Haga. Nicușor Dan s-a întâlnit cu premierul britanic Keir Starmer. Ce au discutat
  • Avertizări de la ANM. Cod GALBEN și PORTOCALIU de caniculă. Temperaturile vor urca până la 40 de grade/Zonele afectate – HARTĂ
  • „Manevră de amatori”. China acuză CIA că încearcă să facă recrutări pe reţelele de socializare
  • Exit mobile version