Cauta

Evaluarea Națională 2021. Încep înscrierile. Calendarul probelor pentru elevii de clasa a VIII-a

Evaluarea Națională 2021. Încep înscrierile. Calendarul probelor pentru elevii de clasa a VIII-a - Ziarul National

(sursa foto: facebook/MInisterul Educației)

Absolvenții claselor a VIII-a se pregătesc de examinarea de la finele școlii generale. Luni, 7 iunie, începe procedura de înscriere la Evaluarea Națională 2021.

Din câte stă scris în calendarul comunicat public din direcția Ministerului Educației Naționale, procedura de înscriere la Evaluarea Națională de desfășoară în intervalul 7-11 iunie 2021. Adică de luni și până vineri, 11 iunie.

Prima probă, la limba și literatura română

Urmează apoi examenele în sine. Conform aceluiași calendar, peste aproximativ două săptămâni, respectiv în 22 iunie, absolvenții claselor a VIII-a din București și din țară vor da piept cu prima probă scrisă – cea la limba și literatura română. Urmează apoi matematica, pe 24 iunie, și, respectiv, proba la limba și literatura maternă, pe care o vor susține elevii aparținând minorităților naționale, pe 25 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate pe 29 iunie. Urmează perioada destinată depunerii și rezolvării contestațiilor, pentru ca apoi pe 4 iulie să fie afișate rezultatele finale.

Concret, CALENDARUL de desfășurare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a prevede următoarele:

Media obținută la Evaluarea Națională la clasa a VIII-a constituie un criteriu pentru admiterea elevilor în învățământul liceal.

Evaluarea Națională 2021. Încep înscrierile. Calendarul probelor pentru elevii de clasa a VIII-a - Ziarul National
sursa foto: edu.ro
Anexa ordin 5.455_2020_Calendar_ENVIII_2021
Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • George Simion lansează „Opoziție Totală”: AUR cere alegeri anticipate și război total cu Guvernul Bolojan
  • Declarația lui Ilie Bolojan care pune pe jar sistemul sanitar
  • Avionul de vânătoare european, proiect eșuat?
  • Criptomonedele și-au găsit un loc în strategia anti-elitistă a noii drepte americane
  • MINCIUNILE ies la suprafață. Ministerul Mediului REPARĂ ABIA ACUM rezerva de apă din zona Paltinu
  • De ce Ford se retrage din sectorul mașinilor full electrice
  • Australia a ignorat prea mult timp amenințarea islamistă
  • Chiar ne pregătim de război cu Rusia?
  • Florentino Perez nu-i iartă pe arbitri nici de Crăciun
  • Exit mobile version