AcasăNewsEuropa rasufla usurata, ”Mozart” a pierdut

Europa rasufla usurata, ”Mozart” a pierdut

DEN HAAG - Geert Wilders, fractievoorzitter van de PVV, vermaakt zich tijdens het wekelijkse vragenuurtje in de plenaire zaal van de Tweede Kamer. ANP ROBERT VOS

Victoria liberalilor premierului Mark Rutte (Partidul Popular pentru Libertate si democratie, VVD) in fata partidului extremei drepte al lui Geert Wilders (Partidul pentru Libertate, PVV), in alegerile legislative de ieri din Olanda, a inlaturat temerile europenilor privind ascensiunea populistilor. Pentru moment.

”Dupa Brexit si dupa alegerile din SUA, Tarile de Jos au spus stop populismului de prost gust”, a lansat premierul Mark Rutte. Potrivit rezultatelor partiale compilate de agentia de presa olandeza ANP, citata de Afp, pe baza numararii a 54,8% din voturi, VVD va obtine 32 din cele 150 de mandate din camera inferioara a Parlamentului olandez. O pierdere de noua locuri fata de ultimele alegeri din 2012, dar un avans  fata de formatiunea PVV a lui Wilders, care ar urma sa aiba 19 alesi (cu  patru mai multi decat pana acum). Rezultatele au provocat insa un sentiment de usurare pe vechiul continent, presedintele Frantei, Francois Hollande, salutand ”o victorie clara impotriva extremismului”. ”Un vot pentru Europa contra extremistilor”, a transmis presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. ”Ma bucur sa continui o buna colaborare, ca prieteni si vecini”, a indicat si cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Participarea masiva la vot (78%) a demonstrat interesul olandezilor pentru acest scrutin care, cel putin simbolic, a depasit frontierele tarii.

”N-am terminat socotelile cu Rutte”

”Alegatori ai PVV, va multumesc. Am castigat mandate. Primul succes s-a implinit. Rutte inca nu s-a descotorisit de mine”, a transmis Geert Wilders, care a primis ca partidul sau se va situa in frunte, la viitoarele alegeri legislative din 2021. In timpul campaniei, ansamblul clasei politice a exclus o colaborare cu PVV. La scrutinul de ieri, crestin-democratii (CDA, Sybrand Buna) si social-liberalii D66 (Alexander Pechtold) au inregistrat victorii importante, fiecare dispunand de 19 mandate. Insa ecologistii Groen Links (Stanga Verde) condusi de tanarul Jesse Klaver (30 de ani) au realizat un impresionant pas inainte, obtinand 16 mandate (de patru ori mai mult).

Wilders a intins coarda

Scrutinul din olanda a avut loc la capatul unei campanii in care temele islamului si imigratiei s-au aflat in centrul dezbaterilor. Dezvaluind un viraj spre dreapta al olandezilor cu privire la identitatea nationala, ideile anti-islam ale tribunului Geert Wilders, poreclit ”Mozart” din cauza parului blond-electrizat, au dominat dezbaterile politice. O realitate care exprima o revolta populara occidentala mai larga contra globalizarii, frontierelor deschise si multiculturalismului, miscare care a iesit la lumina in special dupa Brext si victoria lui Trump in SUA. In ciuda sanatatii economice a tarii, olandezii plaseaza clar imigratia, apararea tarii si locul islamului in societate in centrul preocuparilor lor, chiar daca au pareri diferite cu privire la dificultatile de integrare ale strainilor. O tendinta care s-a amplificat cu ocazia ”bataliei” Olandei cu Turcia lui Erdogan. Insa propunerile radicale ale lui Wilders (interzicerea Coranului, moscheilor, iesirea din UE, etc.) au sfarsit prin a speria o societate cunoscuta pana acum ca temperata si toleranta, dar si pentru marile avantaje economice de care beneficiaza prin pozitia sa in Uniunea Europeana.

Turcia: ce mi-e Rutte, ce mi-e fascistul de Wilders

Ankara a estimat ieri ca nu gaseste o diferenta intre partidul liberal al lui Marck Rutte si cel al lui Geert Wilders. ”Priviti, iata ca nu exista o diferenta intre social-democrati si fascistul Wilders, au aceeasi mentalitate”, a declarat ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu. Dincolo de insulte, in faza cu presedintele turc Recep Erdogan, Cavusoglu s-a adresat apoi liderilor europeni, declamand profetic: ”Unde mergeti, unde va indreptati? Cum conduceti Europa? Ati inceput sa dezintegrati Europa. In curand, razboaie religioase vor incepe in Europa”.

Erdogan expulzeaza vacile olandeze

In plina criza diplomatica intre Turcia si Olanda, Asociatia producatorilor turci de carne rosie a anuntat ca a trimis inapoi 40 de vaci din rasa Holstein pe care le importase din Olanda. ”In viitor, nu mai dorim produse animaliere din Tarile de Jos. Rasa Holkstein a devenit comuna in Turcia, dar aceasta rasa a inceput sa creeze serioase probleme”, a explicat pentru cotidianul Hurriyet, Bulent Tunc, presedintele asociatiei. El a adaugat ca Turcia vrea sa se concentreze pe cresterea propriilor rase de bovine, ”de calitate”.

author avatar
Tudor Borcea
178 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger