AcasăNewsEuropa, în corzi: fără Huawei înseamnă fără 5G!

Europa, în corzi: fără Huawei înseamnă fără 5G!

America face presiuni pentru ca Uniunea Europeană să își dezvolte tehnologia 5G cu ajutorul firmelor din State și nu cu gigantul chinez Huawei. O inițiativă tip lobby lăudabilă, dar inutilă. Situația e mult mai complicată decât o prezintă Donald Trump în intervențiile sale isterice și fără bază reală. Beijingul și-a construit de-a lungul anilor un cap de pod în UE, iar azi, și de-ar vrea, multe dintre statele comunitare n-ar fi capabile să miște un deget în chestiunea 5G! 

Tehnologia viitorului, așa cum i se mai spune, va fi construită pe structura actualei rețele 4G. Iar în cele mai multe țări europene, tot ce înseamnă 4G a fost instalat cu tehnologie și specialiști de la Huawei. Cu alte cuvinte, fără Huawei înseamnă, pentru UE, fără 5G! Aceasta este, de fapt, adevărata provocare a Uniunii Europene – va merge pe mâna Americii (cu riscurile – mai mult financiare – de rigoare) sau va accepta să împartă banii (și securitatea) cu China?

Presa din Germania acuză

Săptămâna trecută, presa germană a detonat bomba – un document secret al Departamentului Apărării de la Washington a fost trimis Ministerului de Externe de la Berlin, în care sunt trecute numeroase operațiuni de spionaj derulate de Beijing! Sunt acuzații grave, care demonstrează (spun americanii) implicarea și participarea Huawei în spionaj în favoarea Partidului Comunist Chinez.

Guvernul condus de Angela Merkel nu a comentat în niciun fel informația livrată pe surse jurnaliștilor nemți. A reacționat, în schimb, conducerea Huawei – compania chineză dezminte categoric tot ce s-a publicat în presă și își informează clienții că vreme de 15 ani le-a protejat și securizat datele personale fără a exista niciun fel de reclamații. Huawei a desfășurat un business onest în zeci de țări și nimeni nu s-a plâns până acum, mai spun chinezii.

Germania, Franța și Anglia au mâinile legate

Deocamdată, nu se știe încă poziția pe care o va adopta Berlinul în chestiunea 5G, dar analiștii cred că relațiile comerciale cu Beijingul primează în fața presiunilor americane. Un telefon de la Xi Jinping și Angela Merkel va deschide larg porțile pentru ca tehnologia Huawei să „ocupe” și Germania! În aceeași situația este și Franța. Parisul nu depinde financiar de nimeni, dar are contracte de ordinul miliardelor cu Partidul Comunist, iar complexitatea legăturilor dintre cele două țări merge dincolo de pericolul despre care vorbesc americanii.

În ceea ce privește Marea Britanie, aici lucrurile deja s-au lămurit. Deși principalii parteneri militari ai SUA, englezii au luat decizia de a permite „participarea la reţeaua 5G a companiilor care ar putea implica un risc”! De ce? Fiindcă, după Brexit, Regatul Unit are nevoie să păstreze legături comerciale puternice cu China, banii Particului Comunist pot unge foarte bine rotițele economiei britanice. Totuși, ca să facă pe plac și Washingtonului, Londra a impus o limită de implicare în rețeaua 5G de 35% pentru compania Huawei. Adică, chinezii au voie să-și aducă tehnologia, dar, zic britanicii, numai până la periferia reţelei 5G, nu și în nucleul ei. Însă SUA tot nu sunt mulțumite și insistă că „în 5G, toate sunt nucleu”.

Degeaba, decizia a fost luată. Din câte se vede, cele trei forțe de pe continent (Germania, Franța și Marea Britanie) au mâinile legate (economic-comercial) și sunt capul de pod în regiune pe care se bazează Beijingul. Mai mult decât atât, și la nivelul Comisiei Europene s-a făcut un anunț similar în legătură cu dezvoltarea tehnologiei 5G. „Nu vom exclude nicio companie pe baza numelui sau a naţionalităţii sale, dacă va accepta directivele cu privire la gestionarea riscurilor de securitate!”, a spus Thierry Breton, comisar european pentru Economia digitală.

Riscuri și avantaje

În primul rând, să lămurim un aspect: 5G va fi construită pe fundația actualei rețele 4G, care a fost implementată în majoritatea statelor europene de compania chineză Huawei! Uniunii Europene îi va fi foarte ușor să treacă la 5G păstrând aceiași pași. Dacă renunță la Huawei și aduce o firmă americană, atunci trebuie refăcută și infrastructura, adică întreaga rețea 4G. Or asta presupune costuri uriașe suplimentare și este greu de crezut că marile companii de telecomunicaţii vor accepta acest lucru.

Omenirea nu va mai exista în viitor așa cum o știm acum. Totul va fi 5G și nimic nu va fi fără 5G! America știe asta și de aceea pune presiune pentru ca firmele sale să primească acces și la piața europeană.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
623 afisari

1 COMENTARIU

  1. Americanii vor să spioneze numai ei, acțiune care se desfășoară în toate mediile? Cu ce sunt mai sigure sistemele lor electronice decât cele chinezești?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger