Klaus Werner Iohannis, presedintele rezultat mai mult din preferintele cancelariilor occidentale si jocul serviciilor speciale, nu va fi acasa de Ziua Unirii, la 24 ianuarie. Este normal, un presedinte are, in fond, un program incarcat si nu isi poate pierde vremea la hora de la Iasi, dansand cu SPP-ul si facand bai de multime cu sereistii deghizati in moldoveni iubitori. Istoria poate ar trebui modificata si adaptata la cerintele actuale, mentionand ca la 24 ianuarie 1859 se sarbatoreau, de fapt, 158 de ani pana la plecarea lui Iohannis la Strasbourg.
Ce sa stie Europa despre Unirea Principatelor? Despre Cuza, despre vointa moldovenilor si a muntenilor? E ceva interesant aici? Nu! Ba chiar este periculos, romanii astia tin mortis sa-si pastreze identitatea nationala si nu vor sa inteleaga ca viitorul luminos european este turma fara opinie, manata la gramada.
Saseee, vine tamplarul!
Puscalaul Cotrocenilor, de zornaitoarea de vorbe prezidentiale zic, a anuntat ca presedintele KWI nu va fi in tara de Ziua Unirii. E o traditie, zice ea, ca la Consiliul Europei sa fie invitate personalitati de cel mai inalt nivel pentru a sustine discursuri in plenul sesiunilor anuale. A naibii concidenta, cum s-a brodit ca sesiunea anuala sa inceapa chiar de Ziua Unirii si, colac peste pupaza, tocmai Iohannis sa fie cerut la microfon de public. Nu s-o fi saturat coana Europa de vocalizele lui Iohannis, pe care eu le consider lamentabile? I-am tot urmarit discursurile si am vazut ca repeta cam aceleasi lucruri, de fiecare data imbracate in alte cuvinte. Europa trebuie sa fie unita! Dar, ce, mai vrea cineva sa-si ia tara acasa, precum cei din Albion? Europa trebuie sa fie tare! Europa trebuie sa se intareasca! Si nu e? Iohannis n-a spus niciodata, macar ca variatie, ca Europa s-ar fi inmuiat cumva. Eu cred ca e tare, aproape ca e teapana. Abia daca mai poate fi bagata in coparseu. Acum, ce sa zic si eu, mie mi se pare ca Europa asta e ca omul. Traieste cat traieste si odata vine tamplarul de-i ia masura.
Romanul nu renunta la opinci
Dar Iohannis nu are curajul sa abordeze problema asta in discursul lui. El se bucura ca, oficial, are o acoperire pentru chiulul de la Ziua Unirii, mai ales ca ar fi trebuit sa stea alaturi de Dragnea si Tariceanu. Or, dupa ce i-a facut penali si le-a cautat nod in papura cu Guvernul Grindeanu, nu ii cade bine la lingurica o imagine cu acestia. Dar nu de asta este vorba in mod esential. Ci de faptul ca Europa se lasa strabatuta de fiori de placere la auzul unor povesti cu oameni fericiti ca sunt europeni, desi ei sunt romani. Cu oameni care se bucura ca nimic nu prea le mai apartine, ca se simt minunat cand banii le fug printre degete in alte tari sau ca sunt incantati ca un guvern de bruxellezi i-a adus in pragul dezastrului. Europa chiar crede ca romanii o iubesc sincer? Si ca, in locul sarbei vechi de secole, simpla in miscari si impresionanta prin indarjirea cu care opinca bate pamantul, prefera traditionalul Holsteiner Dreitour, vechiul dans german? Vai de mine, dar proasta mai e!