Europa, la începutul lunii aprilie, rămâne epicentrul pandemiei COVID-19, unde focarul, necontrolat, s-a transformat în catastrofă. Peste 50.000 de morți, peste 600.000 de infectați, iar dezastrul continuă. Cea mai mare economie din lume este paralizată, cele mai deschise societăți ale planetei sunt înghețate de frică- o criză pe care liderii europeni nu au reușit să o vadă.
Nu au reușit să audă avertismentele inițiale conform cărora măsurile de carantină se vor dovedi eficiente, nu i-au asculat pe experții care au avertizat că nicio țară nu poate lupta împotriva virusului de una singură și nu au reușit să-și dea seama că cele mai avansate sisteme de îngrijire medicală din lume riscau să fie copleșite de situație. Nu au reușit să înțeleagă că vor fi necesare măsuri drastice până când Italia – pacientul zero în rândul țărilor membre UE – a impus frenetic restricții de călătorie – însă prea târziu. Un comentariu devastator din Politico arată cum Europa a sfârșit ca un câmp ucigaș al bolilor infecțioase așa cum s-a întâmplat cu ciuma în anii 1300 și cu gripa în urmă cu un secol.
Ar fi putut ști, ar fi trebuit să se pregătească
Cu o lună înainte de prima moarte cauzată de COVID-19 din Italia, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a urcat pe scena principală la Forumul Economic Mondial de la Davos pentru a susține un discurs despre schimbările climatice și digitalizare. Era 22 ianuarie, o zi însorită în Alpii Elvețieni. Von der Leyen, care nu are încă două luni în funcție, nu a scos un cuvințel despre focarul de virus din China. Mai târziu, în aceeași sală a Congresului, Richard Hatchett (consilier la Casa Albă în administrația Obama, expert care a studiat epidemiile majore de sănătate din ultimele două decenii – Nipah, SARS, MERS, gripă, Ebola, Zika) a avertizat că virusul nu e problema Chinei, ci e problema lumii iar guvernele trebuie să înțeleagă că nu vor putea rezolva această criză fără măsuri comune. Nu a fost ascultat. În aceeași noapte, autoritățile chineze au închis Wuhanul, OMS a anunțat că experții săi nu sunt încă pregătiți să eticheteze coronavirusul ca o urgență de sănătate publică de interes international, iar la Bruxelles și în toată Europa, COVID-19 era încă perceput ca o amenințare îndepărtată.
Virusul s-a răspândit sub nasul nostru
La două zile după discursul de la Davos, Franța a confirmat trei cazuri de coronavirus – epidemia începuse să circule deja în Europa, dar liderii săi au continuat să se miște încet, considerând virusul ca pe o problemă chineză. „Virusul s-a răspândit sub nasul nostru fără ca noi să ne dăm seama”, a declarat Herman Goossens, un microbiolog belgian și coordonator al Platformei UE pentru pregătirea europeană împotriva epidemiilor emergente. „Sunt convins că în Italia virusul se răspândea deja în a doua jumătate a lunii ianuarie și mai târziu și în alte țări, dar pur și simplu nu am testat.” Bruxelles-ul nu și-a dat seama aproape deloc cât de prost stau guvernele naționale. Nici UE, nici Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor aveau statistici privind stocurile naționale de echipamente medicale. Și mai rău, multe țări din UE nu aveau niciun indiciu. După ce OMS a declarant o urgență de sănătate publică, tehnocrați din capitalele europene și agențiile UE au chemat la o ședință a Comitetului de securitate sanitară pentru a discuta despre amenințare. Doar patru țări au raportat că ar putea avea echipamente de protecție personală în caz de urgență. „Nu am avut niciodată, de fapt, cea mai clară imagine la nivel național, statele membre nu aveau aceste cifre”, a declarat John Ryan, director al sănătății publice și al gestionării crizelor din cadrul Comisiei Europene. S-a dovedit că sistemele de sănătate descentralizate – mai ales din Italia și Spania – au complicat clar răspunsurile la COVID-19. Pe 13 februarie, miniștrii Sănătății s-au reunit la Bruxelles pentru o primă ședință de urgență, la presiunea Romei și Parisului. Un eșec, patru oficiali și-au prezentat demisiile ulterior, inclusiv ministrul român Victor Costache după ce a promis un serviciu de testare ușă în ușă în București, chiar dacă nu a existat niciun semn că acest plan putea să funcționeze. Timp de o săptămână, capitalele europene au urmărit cum Italia făcea măsuri – care păreau extreme la vremea respective – pentru a limita expansiunea contagierilor. Mai multe grupări de focare de coronavirus vor fi ulterior urmărite în stațiunile de schi, inclusiv în orașul austriac Ischgl, chiar peste Alpii tirolieni de la Davos. În afara UE, Regatul Unit și Statele Unite – cândva lideri eficienți ai oricărui răspuns la o situație de urgență globală – au injectat confuzie și imprevizibilitate. Trump a negat mai întâi că virusul reprezenta orice pericol, apoi amenința cu o interdicție unilaterală de călătorie, în timp ce premierul Boris Johnson (infectat și acum internat în spital) a încercat să demonstreze că Marea Britanie “va trasa propria cale”.Timp în care miniștrii sănătății din Austria, Italia, Franța, Slovenia, Elveția, Germania și Croația au ajuns la Roma și au convenit că închiderea frontierelor va fi „disproporționată și ineficientă în acest moment”. Preocuparea era de fapt oprirea zborurilor către și din Europa, ucigând industria turismului. Guvernele erau încă retincente în a-și perturba economiile și interesele pentru a combate virusul. Cam așa a funcționat mecanismul de “autoprotecție” a UE. Au trebuit să moară mii de oameni ca să se vadă cât de fragil este sistemul administrativ european. Cine răspunde pentru asta, mai ales că urmează o anxietate profundă, o lume post-pandemie incertă și o recuperare dureroasă.