AcasăNewsEurodeputații, ultimatum în cazul liderilor Al Ahwaz reținuți în Danemarca

Eurodeputații, ultimatum în cazul liderilor Al Ahwaz reținuți în Danemarca

 

Mai mulți parlamentari europeni solicită, printr-o scrisoare adresată ministrul danez al Justiției, eliberarea liderilor Al Ahwaz reținuți ilegal în Danemarca. Demersul, care face parte dintr-o serie de acțiuni ale eurodeputaților pentru respectarea Drepturilor Omului, a fost anunțat de Fulvio Martusciello, europarlamentar italian (PPE).

Europarlamentarul italian Fulvio Martusciello

 

„Cei trei lideri Al Ahwaz au fost reținuți și acuzați pe nedrept în Danemarca, fiind bănuiți în mod greșit că au spionat Arabia Saudită. Nu sunt spioni, nici teroriști, sunt doar activiști care luptă pașnic pentru independența regiunii lor și care condamnă crudul regim iranian. Această comunitate pe care o reprezintă cei rei lideri este supusă persecuției și încălcării drepturilor omului, în special în timpul pandemiei”, a reiterat și europarlamentarul Gianna Gancia.

Gianna GANCIA

Demersul parlamentarilor europeni este sprijinit și de un eurodeputat danez, în persoana lui Jorn Dohrmann. „Guvernul danez trebuie să intervină imediat în acest caz flagrant de încălcare a drepturilor omului și să permită acuzaților dreptul la apărare”, conchide scrisoarea adresată ministrului danez de Justiție.

 

Jorn Dohrmann
373 afisari

1 COMENTARIU

  1. Nu se intelege nimic! Au spionat Sauditii și sint anti Iranieni? Ce e AlAwhwazu asta?????

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger