AcasăNewsEuro va sări de pragul de 5 lei, avertizează analiștii financiari

Euro va sări de pragul de 5 lei, avertizează analiștii financiari

(sursa foto: oradesibiu.ro)

Euro va sări de 5 lei, avertizează analiștii financiari. Ce-i așteaptă pe românii cu rate la bancă? Și care urmăresc valoarea indicelui ROBOR, folosit pentru calcularea dobânzilor varia­bile la creditele în lei?

Vin informații de ultimă oră de la nivelul Asociației CFA România.

Analiştii financiari din cadrul asociaţiei CFA România estimează că leul se va deprecia până la un curs mediu de 5,0605 lei/euro în următoarele 12 luni, în timp ce rata anticipată a inflaţiei va înregistra o valoare medie de 5,45%, în scădere de la 5,73% în exerciţiul anterior, potrivit stiripesurse.ro.

Orizont de 6 luni. Analiștii se așteaptă ca euro să ajungă la 5,0130 lei

Din datele colectate de CFA în luna mai 2024 mai rezultă faptul că, pentru orizontul de 6 luni, 88% dintre analiştii financiari incluşi în sondajul lunar anticipează un curs valutar de 5,0130 lei/euro.

Cât priveşte indicatorul de încredere macroeconomică al CFA, acesta a crescut uşor în luna mai, cu 0,3 puncte, până la valoarea de 47,4 puncte. Această situaţie s-a datorat majorării cu 1,1 puncte a componentei de condiţii curente a indicatorului.

Conform aceleiași surse, datele sondajului mai indică faptul că deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 este anticipat (valoarea medie a anticipaţiilor) la 6%, în creştere de la 5,7% faţă de exerciţiul anterior, în timp ce anticipaţiile de creştere economică s-au menţinut constante, la valoarea de 1,9%.

Codirlașu: „Reducerea ratei inflaţiei către ţintă va fi lentă, principalul risc fiind politica fiscală”

Ce precizări vin de la vicepreşedintele Asociaţiei CFA România? „Luna mai a adus o ajustare în sens crescător a deficitului bugetar aşteptat pentru acest an. Anticipațiile atât în ceea ce priveşte rata inflaţiei, cât şi ratele de dobândă au reintrat în trendul descendent. Însă reducerea ratei inflaţiei către ţintă va fi lentă, principalul risc fiind politica fiscală”, explică Adrian Codirlaşu, CFA – Vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Cât despre indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor varia­bile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, acesta este preconizat să atingă 5,71% în următoarele 12 luni.

Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, cea mai mare parte dintre participanţi, 42% anticipează o scădere în următoarele 12 luni în timp ce tot 42% anticipează o stabilitate a preţurilor, iar restul de 16% o majorare. De asemenea, 68% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate, în timp ce 26% consideră că acestea sunt corect evaluate, notează sursa citată.

author avatar
Andrei Coman
573 afisari

3 COMENTARII

  1. Ar vrea specialiștii sa ne pupe-n cur cu predicțiile astea? Sau in partea opusă!

  2. Euro este de adevaratelea cu inflatia pe care o avem, in jur de 10 lei. Este tinut artificial la 5 lei, de ce credeti ca a fost pus Isarescu inca un mandat ?

    • Adica euro si $ nu sufera si ele la randul lor din cauza inflatiei? La cite miliarde s-au tiparit din ambele monede trebuia sa fie 1 leu =1 $.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger