Cauta

Eugen Sechila, oprit în trafic după ce anunţase pe TikTok că merge în Piaţa Victoriei. Își chemase şi susţinătorii. Cum a dat imediat înapoi

Eugen Sechila, oprit în trafic după ce anunţase pe TikTok

Eugen Sechila, oprit în trafic după ce anunţase pe TikTok că merge în Piaţa Victoriei. Sursa foto: Facebook

Eugen Sechila, unul dintre apropiaţii lui Călin Georgescu, şi care ar fi participat la o întâlnire alături de Horațiu Potra şi candidatul independent la alegerile prezidenţiale 2024 la o fermă de la Ciolpani, a postat un mesaj pe TikTok în care anunţa că este în drum spre Capitală, unde merge pentru a se autodenunţa.

Sechila susţinea că merge în Piaţa Victoriei pentru a se „autodenunţa” că îl susţine în continuare pe „preşedintele” Călin Georgescu.

Poliţia l-a oprit în trafic

El spunea că vrea să mărturisească faptul că a participat la strângerea de semnături pentru candidatura controverstului Călin Georgescu şi că i-a făcut campanie electorală în mod voluntar, fără a primi niciun beneficiu material, şi acuza presa că l-a calificat drept neo-legionar, mercenar şi putinist în mod nejustificat.

„Nu sunt un mercenar. Nu, nu mă plăteşte nimeni. Da, fac tabere. Taberele mele nu sunt paramilitare, că nu am cum să fac tabere paramilitare cu copii şi adolescenţi de 13-14 ani”, spunea el pe TikTok.

Ulterior, la două ore distanţă, Eugen Sechila a confirmat că a fost oprit în trafic după ce a postat pe TikTok un mesaj în care a anunţat că merge la Bucureşti pentru a face o declaraţie publică.

El spune că, la un moment dat, şi-a dat seama că nu este cea mai potrivită metodă de a se face auzit şi de a convinge opinia publică despre faptul că împotriva sa se duce o campanie de denigrare şi a luat decizia de a se adresa justiţiei.

Autorităţile l-au oprit în Bragadiru, unde , spune el, ajunsese pentru că mergea către duhovnicul său.

A dat repede înapoi

Am fost ridicat din trafic datorită unei intenții pe care am avut-o să dau o explicație într-un video față de linșajul mediatic la care am fost supus eu și familia mea.

Am vrut să comunic într-un mesaj video ce mi se întâmplă după care am anunțat că voi face apel la instituții. Suntem sub asediul minciunilor și calomniilor. Eu sunt făcut rusofil, neolegionar, șeful mișcării că fac tabere paramilitare pentru copii de 13 ani…. fac niște tabere care se aseamănă cu cele de cercetași. O să mă sfătuiesc cu avocații, nu este domeniul meu, eu fac tot ce este necesar.

Au vrut să facă o asociere cu gruparea lui Horațiu Potra. Eu pot vorbi doar ce fac eu și am dat o declarație. M-au dus la circa de poliție din Bragadiru, după ce mi-am schimbat decizia, inițial voiam să o fac într-un loc public, aveam intenția să merg să vorbesc cu duhovnicul meu, eram tulburat”, a spus Eugen Sechila, la Realitatea Plus.

Ultimele stiri

  • Accident grav în București. O mașină s-a răsturnat, trei oameni au fost transportați la spital
  • Bolojan îi ia la țintă și pe românii cu handicap: „E o problemă serioasă” / Ce plan are premierul cu salariul minim
  • Din mila Guvernului, masa caldă primită de elevi ar urma să fie mai “consistentă” cu… 1,5 lei: “Nici măcar un ziar nu iei de banii ăștia”
  • PSD şi PNL au “dat-o la pace” în Coaliție, pe reformă: se reduc cu 10% cheltuielile în administraţia centrală, iar salariul minim creşte de la 1 iulie. Bolojan a avut o condiţie
  • Imunitatea porcului
  • Horoscop 18 decembrie 2025 – Păstrați-vă echilibrul și respectați regulile
  • Alege ce citești
  • Securitatea colectivă, în stare critică
  • România s-a țepuit singură. Armamentul cumpărat din banii împrumutați merge în Ucraina
  • Euroclear, problema UE
  • Exit mobile version