AcasăNewsErdogan taie ultimul pod spre Europa

Erdogan taie ultimul pod spre Europa

Sub zambetul metalic, dar bine uns, al lui Vladimir Putin si sub privirea staruitoare a celei mai bune arme a sa peste hotare, ministrul de Externe Serghei Lavrov, secretarul general al NATO, liderii europeni si diplomatia americana si-au potrivit gurile in bataia vantului si l-au denuntat pe Recep Erdogan ca trece tara prin foc si sabie, dupa esuarea puciului. Obicei turcesc, ce sa faci.

Ba au si amenintat in corpore ca Turcia va pupa UE la pastele cailor sau ca, asa, mai voalat, in NATO n-au ce cauta dictatorii gen Ceausescu. Deocamdata, Recep Erdogan nu da nici doi kurusi pe aceste simple vorbe. NATO si UE au nevoie de Turcia ca de aer in chestiunea refugiatilor, a razboiului din Siria vecina si a Statului Islamic. Vesti proaste si pentru pres. Iohannis, care visa la o formula de securitate via barcazuri NATO in Marea Neagra, alaturi de Turcia, dupa ce Bulgaria l-a manjit pe la gura cu baliga din dulceata de trandafiri. Apropo de Turcia, poate ar fi cazul, asa, de obraz, ca Iohannis sa incerce, simbolic, o reparatie in justitie cu privire la catastrofa petrolierului Independenta, scufundat in Bosfor, dupa ce a fost lovit de o nava greceasca (Evriali) in 15 noiembrie 1979, si al carui capitan a fost condamnat de justitia turca la doar 20 de luni de inchisoare, din care i-a fost scazuta perioada cat a stat in cercetari, restul de pedeapsa fiind transformat intr-o amenda infima. Capitanul Alekos Adamopulos a avut pe constiinta 42 de oameni, din totalul de 45 ai echipajului romanesc. Vesti proaste si pentru Alianta Nord Atlantica , nefiind deloc de mirare ca, in viitorul ingrijorator de apropiat,  Erdogan sa-i ofere lui Putin un superb cadou: o impartie la comun a influentei in Marea Neagra, in dauna partenerilor occidentali, care nu au prea inteles, desi au scoli inalte, cum e cu turcul si pistolul, si ca Orientul si Occidentul nu se vor intalni niciodata, cum bine zicea autorul Cartilor junglei. Dupa lovitura de stat esuata, autoritatile din Turcia au operat mii de arestari, dar mii, nu gluma, si fosta Directie a Securitatii Statului din NKVD-ul lui Stalin ar fi palit de invidie in fata unei asa iuteli. Intre timp, au aparut imagini si cu generalii care i-ar fi condus pe pucisti. Toti prezentau echimoze la nivelul fetelor (o fi cazut pe scari), inclusiv generalul Akin Ozturk, fostul comandant al Fortelor Aeriene, care a recunoscut (nu se stie in ce conditii, dar avea urechea dreapta acoperita cu un bandaj si arata ca scos de sub camionul din Nisa) ca a coordonat tentativa de lovitura de stat,  intr-o tara ai carui diriguitori au ezitat mereu intre doua continente si unde taman loviturile de stat au fost mereu un sport national. Si unde, pentru partenerii occidentali, seful statului insemna un garant al stabilitatii, in fata rebelilor kurzi si a atentatalor ISIS, nota bene, niciodata revendicate pe teritoriul Turciei de supusii ”califului”  Abu Bakr al Baghdadi. Acum, invocand ”vointa poporului”, Recep Erdogan spune ca va aproba orice decizie a Parlamentului privind reintroducerea pedepsei cu moartea, taind cu iataganul orice pod care mai leaga Istanbul de Europa. Cum spunea Serghei Lavrov: abia acum UE incepe sa inteleaga importanta dialogului cu Rusia.

author avatar
Tudor Borcea
1.241 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger