Doua saptamani dupa realegerea sa din primul tur al alegerilor prezidentiale (52%), Recep Tayyip Erdogan a fost investit oficial, ieri, in fruntea Turciei. Mai puternic decat sultanii otomani.
Erdogan si-a vazut visul cu ochii: prerogative maxime oferite de o reforma constitutionala care va plasa Turcia sub iataganul presedintiei. Esentialul puterii executive va fi transferat in mainile lui Erdogan care va numi el insusi ministrii in timp ce postul de premier (ocupat la ora actuala de Binali Yildirim) va disparea. Seful statului va numi direct sau indirect si sase membri ai Consiliului judecatorilor si procurorilor (HSK) insarcinat cu numirea si destituireea personalului din sistemul judiciar. Parlamentul va alege sapte membri. Erdogan anuntase anterior ca guvernul va numara 16 ministere, in loc de 26, multe ministere urmand sa fuzioneze. In plus, Presedintia va conduce noua ”comisii” care vor acoperi domenii precum educatie, politicile economice sau chestiunile internationale si de securitate, dar si informatiile. Erdogan va fi cel care va impune sau nu starea de urgenta, inainte de a supune aceasta Parlamentului. Parlamentul va avea in continuare puterea de a elabora, modifica sau abroga legi. El va supraveghea actiunile presedintelui, dar presedintele poate promulga decrete in domenii care intra in sfera larga a puterilor sale executive.
Deriva autoritara sau stabilitate?
Peste 150.000 de functionari au fost demisi si peste 50.000 de persoane au fost arestate (intre care si jurnalisti) dupa tentativa de lovitura de stat din iulie 2016. Recep Erdogan este acuzat ca s-a folosit de acest puci ca pretext pentru a termina cu opozitia. Rivalul sau la prezidentiale, Muharrem Ince, a estimat ca tara intra in periculoasa perioada a ”regimului unui singur om”. Deriva autoritara pentru unii (inclusiv pentru Occident), garantie a stabilitatii pentru altii. Pentru partizanii lui Erdogan, acest nou sistem prezidential este un bastion in fata numeroaselor amenintari la adresa Turciei. Dar Recep Erdogan este, pentru multi turci, omul providentei care a redat tarii pozitia internationala. O turcie insurubata strategic si brazdata de santiere colosale ordonate de seful statului, in special axate pe dezvoltarea infrastructurii si independenta energetica.
Tensiuni cu americanii
Lunile care au precedat victoriei lui Erdogan in alegerile din 24 iunie au fost marcate de tensiuni intre Ankara si tarile occidentale, in paralel cu o apropiere intre liderul de la Ankara si Vladimir Putin.Provocarile carora trebuie sa le faca fata Erdogan in noul mandat nu sunt putine. Una este relatia cu SUA, ambele tari avand cele mai mari armate din NATO. Dar relatiile Ankara-Washington sunt complicate de dezacordurile pe dosarul sirian si soarta predicatorului turc Fethullah Gulen, exilat in SUA,caruia Erdogan ii cere extradarea si capul afirmind ca Gulen a orchestrat puciul din 2016. In plus, sustinerea adusa de americani militiei kurde siriene (YPG) l-a facut pe Erdogan sa vada rosu, Ankara denumind aceasta grupare armata o ”organizatie terorista” care-i ameninta frontierele. Erdogan, care are nevoie de aliatii sai ultra-nationalisti pentru a-si pastra majoritatea parlamentara, este susceptibil de a mentine o linie ferma in aceasta chestiune, a declarat Soner Cagaptay, cercetator la Institutul de Orientare a Orientului Apropiat din Washington. Cu toate acestea, analistii declara ca SUA este dispusa sa faca concesii, in ciuda tensiunilor, reflectandu-se in livrarea catre Turcia, saptamana trecuta, a primelor avioane de lupta F-35.
Ruleta ruseasca
In ciuda secolelor de rivalitate profunda intre puterile turcesti si ruse, Recep Erdogan si Vladimir Putin au creat o relatie personala stransa in ultimii ani, depasind chiar si o criza diplomatica grava ca urmare a distrugerii unei aeronave ruse de catre Ankara in 2015. Ankara si Moscova au ajuns la un acord cu privire la achizitionarea de catre Turcia a bateriilor de rachete S-400 rusesti, care sunt incompatibile cu sistemele de aparare ale NATO. Numai ca o tara NATO este libera sa cumpere orice tip de armament considera. In aprilie, presedintii Rusiei si Turciei au inaugurat lucrarile la centrala nucleara de la Akkuyu, un proiect strategic comun de 20 de miliarde de dolari. Putin a fost si unul dintre primii lideri straini care l-au felicitat pe presedintele turc pentru realegerea sa.Dar, pentru Gareth Jenkins, cercetator la Programul de Studii al Drumurilor de Silk, „Erdogan va trebui sa aleaga intre Statele Unite si Rusia si sa plateasca un pret, oricare ar fi alegerea lui”.
Dosarul sirian
De la inceputul crizei din Siria invecinata in 2011, Turcia a sprijinit in mod activ adversarii care incearca sa-l rastoarne pe presedintele sirianBashar al-Assad si a refuzat orice dialog direct cu Damascul. Dar, confruntat cu amploarea conflictului din aceasta tara si cu afluxul a peste trei milioane de refugiati si prezenta grupurilor armate la frontiera sa, Ankara intervine militar astazi in Siria si doreste sa accelereze intoarcerea Sirienilor in tara lor. Aaron Stein, cercetator la Consiliul Atlantic, subliniaza ca Turcia a gasit deja o „formula” cu regimul Assad, trecand prin Moscova si renuntand la veleitate pentru a sustine o schimbare de regim in Siria. Turcii „au acceptat mentinerea regimului la putere, dar sunt hotarati sa-si infiinteze propria zona de influenta de-a lungul granitei pentru a servi ca tampon”, spune el. Usor cu UE pe scari Poate cel mai dificil dosar pentru Erdogan. Relatiile dintre Turcia si Uniunea Europeana au fost deosebit de tumultoase de la tentastiva de lovitura de stat impotriva lui Erdogan in iulie 2016. Ankara a efectuat, de atunci, epurari nemiloase care provoaca ingrijorare la Bruxelles si tin Turcia la usa negocierilor de aderare la blocul comunitar. Cu toate acestea, Ozdem Sanberk, veteran al diplomatiei turcesti, este convins ca va incepe o era de compromis si ca „relatiile se vor sprijini pe o baza mai sanatoasa”. Ankara si UE au incheiat un acord migratoriu in 2016, care a redus drastic numarul de migranti care calatoresc in Europa din Turcia. Dar Recep Erdogan, care nu a negociat direct acest acord, a amenintat in mod repetat ca „va trimite milioane de migranti in Europa” si ca tara sa este tinuta nejustificat la usa UE din cauza ”islamofobiei”. Ambitii globale
De cativa ani, Erdogan urmareste o politica externa in multe directii, in special incercand sa se afirme drept campion al cauzei palestiniene si aparator al minoritatilor musulmane din intreaga lume. Cand Statele Unite au recunoscut Ierusalimul drept capitala Israelului, Erdogan a reunit lideri ai tarilor musulmane majore pentru a incerca sa aduca un raspuns coordonat, neezitand sa-l trateze pe premierul israelian drept lider al unei armate de ”teroristi”. Nu in ultimul rand, Erdogan trebuie sa faca fata situatiei economice din Turcia. In ultimii ani, economia tarii a inregistrat cresteri impresionante dar urmate de turbulente economice si o inflatie cu doua cifre (ceea ce aduce amintiri neplacute turcilor) dar si o depreciere a lirei turcesti in raport cu dolarul. Turcia are nevoie si de investitii straine directe dar, in contextul politico-economic tensionat, numerosi investitori ezita sa se implice in aceasta tara.Expl erdogan mare Presedintele este si seful statului si al executivului si al armatei si al partidului la putere
