AcasăNewsEmoţii cu un avion Wizz Air ce trebuia să aterizeze la Suceava....

Emoţii cu un avion Wizz Air ce trebuia să aterizeze la Suceava. Ce s-a întâmplat cu pasagerii

Wizz Air avion

Au fost mari emoţii, duminică, pentru pasagerii unei curse ce venea de la Memmingen, Germania, şi care trebuia să aterizeze pe aeroportul din Suceava.

Nu a putut face acest lucru din cauza ceții.

Aeronava, redirecţionată către Iaşi

Aeronava a fost redirecţionată către aeroportul din Iaşi. Reprezentanții Aeroportului Suceava au anunțat că pasagerii vor fi transportați cu autocarele la Suceava.

„Din păcate, ceaţa s-a întors, astfel condiţiile meteo nefavorabile, respectiv vizibilitatea scăzută, afectează zborurile de pe Aeroportul Ştefan cel Mare Suceava. Zborul Wizz Air de la Memmingen a fost deviat spre Aeroportul Iaşi.

Pasagerii vor fi transportaţi cu autocarele. Menţionăm că decizia anulării, reprogramării sau devierii unui zbor spre alt aeroport aparţine strict companiei aeriene.

De altfel, compania se ocupă de toate formalităţile legate de transport şi acomodare ale pasagerilor afectaţi de întârzieri/anulări/reprogramări ale zborurilor”, a precizat, duminică, conducerea aeroportului sucevean.

Duşi cu autocarele la Suceava

Pasagerii vor fi transportați cu autocarele la Suceava au mai anunțat reprezentanții Aeroportului Suceava. Și săptămâna trecută, activitatea aerogării a fost afectată de condiţiile meteo.

De asemenea, reamintim pasagerilor că vor fi informați pe toate mijloacele disponibile din partea operatorilor aerieni (sms, e-mail, etc), cât și de către personalul de la check-in prin informări atât la ghișeele check-in, cât și prin sistemul audio”, spun cei de la aeroportul sucevean.

author avatar
Andrei Ștefan
358 afisari
Zenville

Ultimele știri

Catastrofa Air India, o sinucidere?

Autoritatea aeronautică indiană a publicat raportul preliminar al catastrofei avionului Boeing 787 Dreamliner aparținând companiei Air India. Fără a indica vreo cauză a accidentului...

Avertisment de la CNAS: „Atenție la înșelătorii! Casele de asigurări de sănătate nu solicită asiguraților informații despre conturi bancare”

Vin informații de ultimă oră de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). E vorba despre un mesaj de avertizare în privința unor...
proger