AcasăNewsEmil Boc: "Sorin Apostu e nevinovat, a modernizat orasul si isi iubeste...

Emil Boc: „Sorin Apostu e nevinovat, a modernizat orasul si isi iubeste familia!”

Emil Boc

Liderul PDL, premierul Emil Boc se declara convins ca primarul suspendat al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, este nevinovat si ca nu avea nicio legatura cu „pepenarii” invocati in dosarul procurorilor, argumentandu-si afirmatia pe faptul ca Apostu „a modernizat orasul si isi iubeste familia”.

Emil Boc

El a precizat ca il cunoaste pe Apostu din 2000, din perioada de opozitie. „Despre orice coleg am spus ca beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, cu atat mai mult despre colegul meu trebuie sa spun ca beneficiaza de prezumtia de nevionovatie. Sunt convins ca, in fata instantei de judecata, isi va demonstra aceasta nevinovatie. Ma indoiesc ca, de exemplu, acele afirmatii ca avea treaba cu pepenarii sunt reale. Ma indoiesc, cu sinceritate, ca totusi am lucrat cativa ani buni, n-am auzit asemenea discutii. Nu stiu contractele de care se face referire cu privire la firma de avocatura si relatia cu omul de afaceri, dar sunt convins ca el nefiind in situatia de a se apara, de a putea sa spuna public…Partidul s-a comportat asa cum s-a comportat in raport cu oricine, n-a facut o exceptie desi sufleteste, normal, nu-i usor”, a spus Boc luni seara, la postul B1 TV.

Intrebat daca mai crede in nevinovatia acestuia, Boc a raspuns afirmativ. „Cred in nevionovatia lui si sper sa si-o demonstreze in fata instantei de judecata, pentru ca a fost un om care a avut un rol decisiv in modernizarea Clujului, alaturi de mine si de alti colegi, si este un om care isi iubeste familia, este un om care tine foarte mult la copii, este un om care cred ca isi va demonstra nevinovatia”, a conchis Boc.

Primarul suspendat al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, si omul de afaceri Calin Stoia raman in arest preventiv pentru inca 30 de zile, dupa ce instanta suprema le-a respins, vineri, recursurile. Magistratii instantei supreme au respins recursurile facute de primarul suspendat al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, si omul de afaceri Calin Stoia impotriva deciziei de luni a Curtii de Apel Cluj, care a prelugit mandatele de arestare preventiva emise pe numele celor doi in dosarul de coruptie in care sunt cercetati.

Sorin Apostu

Totodata, instanta suprema a respins si recursul lui Calin Stoia la decizia Curtii de Apel Cluj in cazul cererii lui de eliberare pe cautiune. In 29 noiembrie, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de eliberare pe cautiune depusa de omul de afaceri Calin Stoia, instanta stabilind ca banii depusi drept cautiune, adica un milion de lei, sa fie restituiti intr-un cont.

Primarul suspendat al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, si directorul general al Brantner Romania, Calin Stoia, au fost arestati preventiv pentru 29 de zile in noaptea de 10 spre 11 noiembrie, de catre Curtea de Apel Cluj. Apostu a fost arestat pentru luare de mita, iar Stoia pentru dare de mita. Cei doi au facut recurs la masura arestarii preventive, insa instanta suprema le-a respins solicitarile.

Luni, Curtea de Apel Cluj a prelungit cu 30 de zile mandatul de arestare atat pentru Sorin Apostu, cat si pentru Calin Stoia. In motivarea deciziei Curtii de Apel Cluj se mentioneaza ca procurorii DNA au schimbat incadrarea juridica in dosarul lui Sorin Apostu din dare/luare de mita in trafic/cumparare de influenta, ambele in forma continuata, si au extins cercetarile in acest caz pentru spalare de bani, fals in inscrisuri.

author avatar
Ciprian Purice
342 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger