Cauta

Elev de 15 ani, prins cu droguri într-o unitate de învăţământ din Capitală/Adolescentul, plasat în arest la domiciliu

Elev de 15 ani, prins cu droguri într-o unitate de învăţământ din Capitală/Adolescentul, plasat în arest la domiciliu - Ziarul National

sursa foto: diicot.ro

Un elev în vârstă de 15 ani a ajuns în vizorul oamenilor legii din Capitală. E cercetat pentru trafic de droguri.

Un elev de 15 ani a fost prins cu 36 de comprimate cu substanţa activă clonazepam în incinta unităţii de învăţământ în care învaţă, iar ancheta a demonstrat că le vindea colegilor, informează vineri news.ro. Acesta a fost plasat în arest la domiciliu, fiind cercetat pentru trafic de droguri.

Ce a anunțat Poliția

„La data de 6 noiembrie 2024, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracţională a unui minor, de 15 ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc. În aceeaşi zi, acesta a fost depistat în incinta unităţii de învăţământ în care este înmatriculat, având asupra sa două flacoane conţinând 36 de comprimate cu substanţa activă clonazepam (drog de risc)”, a transmis, vineri, Poliţia Română.

Ancheta a arătat că minorul ar vinde droguri de risc unor consumatori, în special minori, inclusiv din aceeaşi unitate şcolară, potrivit news.ro.

Minorul a fost reținut în primă fază, iar apoi plasat în arest la domiciliu. „În cauză, a fost dispusă reţinerea minorului. Ieri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a dispus arestarea la domiciliu a celui în cauză, pentru 30 de zile”, a mai transmis sursa citată. Procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au formulat contestaţie.

Tânăr de 24 de ani, reținut de DIICOT Cluj. E acuzat de trafic de droguri de mare risc

Recent, se aflase că un tânăr de 24 de ani a intrat în vizorul procurorilor DIICOT din Cluj. Mai exact, DIICOT a anunțat, joi, prin intermediul unui comunicat, că la data de 7 noiembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 24 de ani, cercetat „sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept”.

„Măsura a fost luată după ce, în ziua de 06.11.2024, inculpatul a fost prins în flagrant, în municipiul Cluj-Napoca , în timp ce deținea în scopul comercializării cantitatea de aproximativ 650 grame 4-CMC ( drog de mare risc).

De asemenea, asupra sa au fost găsite aproximativ 3,5 grame canabis (drog de risc), deținute, fără drept, pentru propriul consum”, se menționează în comunicatul DIICOT.

Sursa citată a precizat, totodată, că a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version