AcasăNewsElena Udrea si Ion Tiriac, in hora dosarului EADS-Microsoft

Elena Udrea si Ion Tiriac, in hora dosarului EADS-Microsoft

Odata cu arestarea multimilionarilor Dorin Cocos si Nicolae “Niro” Dumitru, alaturi de fostul ministru Gabriel Sandu si primarul Gheorghe Stefan, dosarul Microsoft continua sa faca ravagii atat pe scena politica, cat si in mediul de afaceri. Noile personaje cu greutate prinse in hora dosarului EADS-Microsoft sunt Elena Udrea, fosta sotie a lui Dorin Cocos, si omul de afaceri Ion Tiriac.

Chiar daca a divortat, Elena Udrea inca mai are de tras de pe urma fostului sot, Dorin Cocos

Scandalul de coruptie fara precedent EADS-Microsoft a ajuns si in presa straina si, pe langa politicienii romani urmariti penal oficial, publicatiile germane indica si alte nume grele implicate, cum ar fi Elena Udrea si Ion Tiriac.

Numele lui Tiriac si al fostului cancelar Gerhard Schroder, pe lista procurorilor

Ion Tiriac, pe lista numelor grele din dosarul EADS-Microsoft

“Cel mai mare scandal de coruptie din istoria Uniunii Europene a avut loc sub influenta EADS. Numele unor cetateni germani prominenti apar in actele procurorilor”, noteaza Der Freitag si huffingtonpost.de, despre scandalul care coruptie care ravaseste de luni bune politica si mediul de afaceri romanesti. “Directia Nationala Anticoruptie din Romania ancheteaza inalti membri ai Guvernului si ai serviciilor secrete din Romania. Acestia ar fi incasat peste 60 milioane de euro mita, pentru a facilita in anul 2005 un contract de peste 743 de milioane de euro in Romania pentru EADS. Banii provin partial din fondurile UE. In afara firmelor EADS Deutschland GmbH, Fujitsu Siemens Computer si Microsoft, apar in legatura cu aceasta afacere si numele lui Gerhard Schroder, fost cancelar german, Bodo Hombach, fost coordonator al Pactului de Stabilitate in sud-estul Europei, ale oamenilor de afaceri Ion Tiriac, Klaus Mangold, precum si cel al candidatului la Presedintia Romaniei, Elena Udrea”, scriu publicatiile mai sus mentionate.

Cocos, inregistrat de Dinu Pescariu

In Romania, referatele DNA mustesc de dezvaluiri despre cum au facut avere unii dintre cei mai bogati romani, dar si despre cum au incercat acestia sa ascunda provenienta banilor. Anchetatorii descriu, de exemplu, modul in care Dorin Cocos a incercat sa ascunda provenienta unor bani din cei primiti in schimbul traficului de influenta privind licentele Microsoft. La dosar exista si interceptarea unei discutii din 18 septembrie 2014, din care ar rezulta ca Dorin Cocos i-ar fi cerut lui Dinu Pescariu sa semneze chitante antedatate. Pescariu l-a inregistrat pe Dorin Cocos, in septembrie, cand acesta din urma ii cerea sa redacteze chitantele care sa ateste ca omul de afaceri i-ar fi restituit fictiv jumatate dintr-un pretins imprumut de 500.000 de euro, pe care fostul tenismen i l-ar fi acordat in 2011. Imprumutul apare si in declaratia de avere a Elenei Udrea din 2012.

„DORIN COCOS: Pot sa fac asta. Da, mai, cap sec! Eu n-am nicio problema. Eu am vorbit si cu Marian Nazat. Am vorbit si cu mai multi avocati. Dar ala nu recunostea.

DINU PESCARIU: Ti-am zis ca am vorbit cu el. Dar Rares …?

D.C.: Are si el (…?). Nu poate sa spuna chiar tot.

D.P.: Ce sa zica?

D.C.: Pai cum ce sa zica? Asta mi-a zis cu teama, Marian. Si zic: Mai, daca ti-a dat din conturile unui om care (..,?)

D.P.: Nu conteaza. Dar de ce? Sa zica el (…?)

D.C.: Ma duc pana la prezidentiale, in p… mea.

D.P.: Zice… Asta e chiar pe fata.

D.C.: Si zic: Stai, domnule, asa, ca ti le dau tie. Si el mi-a zis: Nu. Daca mi le dau altii? …

D.P.: (…?)

D.C.: Nu, te cred, dar din contul tau. Tu mi-i dai mie din cont si-i spun care e problema. Pai hai sa ne vedem intr-o zi. Ia-ti un avocat care ai incredere in el. Zi, cand sa vin?

D.P.: Luni.

D.C.: Luni. La ce ora sa ma prezint? Ca eu ma prezint. Pe la 12:00? E bine? La 13:00? La cat?

D.P.: Stai sa vorbesc cu ala. O sa-ti dau telefon.

D.C.: Dar nu trebuie sa-mi dai telefon. Vin aici de la ora 13:00, sa zicem. Vin la Club la 13:00. Esti aici?

D.P.: Da. Da. Da”.

In 25 septembrie, Dorin Cocos discuta din nou cu Dinu Pescariu despre dosarul Microsoft si ii indica ce sa faca, aratand ca a vorbit in acest sens si cu „Elena”:

„DORIN COCOS: Las-o asa, ca e mai bine. Las-o asa. Ca am vorbit si cu… cu Elena, si a zis: Foarte bine.

DINU PESCARIU: Da?

D.C.: Da.

D.P.: Bravo!

D.C.: Cand… Am spus… Ca am stat si m-am gandit… Bai, acolo nu scrie ca trebuie sa-i dau decat dupa 10 ani. Pai incep sa-i dau maine. Ce? Hai sa fim drepti. Si cu asta basta. Si tu lasa-le acolo!

D.P.: Mi-a fost frica sa le duc acasa.

D.C.: Foarte bine! Esti nebun? Mai bine da-le incoace!

D.P.: Da.

D.C.: Lasa-le, dracu! Ei, usor, asa! (coboara vocea foarte mult, astfel ca unele fraze sunt neinteligibile) (…)

D.P.: Pai da’ il facem.

D.C.: Bai, tu esti prost? Nu intelegi ca de atunci nu mai…

D.P.: Nu, mai. Sunt…

D.C.: Dar ce? Asa? De…?

D.P.: De afaceri. Ce faci? Cum iti merge clubul? Cum aia?… M-a chemat sa bem o cafea. Ce? Care e problema? Adica ce? Tu poti sa spui ca nu-1 cunosti sau ce?

D.C.: Ei, hai sa nu…

D.P.: Mai… (…?) intelegi? N-am fost eu… A! Nu-ti mai raspunde ala?

D.C.: Nu.

D.P.: Am simtit asa… Nu fi fraier!

D.C.: Nu…

D.P.: Eu ti-am zis acuma. Le pun si eu pe astea asa. Bai, ma suna in fiecare zi de cinspe ori, nu odata, nu de doua ori. Da? Deci noi… Si, sincer sa fiu cu tine, la un telefon de-al meu erau cel putin cinci de-ale lui.

D.C.: Da-1, mai, dracu!

D.P.: Lasa-ma, dracu’, in pace! Ce? Stau cu… Asa. Sa vad eu… Si-i spun: Alo? Ce faci? E cu o chestie sa…

D.C.: Da. Da. Adica multi mi-au zis.

D.P.: Dar cine ti-a zis?(…)”.

Potrivit unor surse judiciare, prenumele „Elena” mentionat de Dorin Cocos ar fi al Elenei Goicea si este mentionat in contextul cumpararii unui apartament de catre aceasta de la o firma, pe „circuitul” prin care Gheorghe Stefan ar fi incercat sa ascunda provenienta banilor primiti in schimbul traficului de influenta.

Gabriel Sandu se plange ca este “vinovatul de serviciu”

Pe de alta parte, primarul municipiului Piatra-Neamt, Gheorghe Stefan nu neaga comisioanele. Avocatul acestuia, Catalin Dancu, a declarat presei ca “Pinalti” a cazut ca un prost in aceasta afacere. De asemenea, fostul ministru Gabriel Sandu se considera “vinovatul de serviciu”. El se plangea, intr-o discutie interceptata in dosarul Microsoft, de faptul ca „doar unii” sunt „vinovatii de serviciu”, in timp ce altii, precum Daniel Funeriu si Valerian Vreme, „au si ei acolo un abuz in serviciu cand, in fond, ei au facut toata porcaria”. Discutia interceptata a fost purtata de Sandu cu o persoana neidentificata de sex feminin:

„DOAMNA: Mai, nu, nu, deci, priveste lucrurile altfel, deci, priveste-le pozitiv.

SANDU GABRIEL: A, nu, nu, nu, asculta-ma ce-ti spun, ca eu sunt realist, intelegi. Adica, chestia asta ca a vorbit cineva cu cineva, ca sa forteze pe altcineva si cineva care nu ma cunoaste a facut nu stiu ce cu altcineva de care a auzit, adica asta e o… un c… intelegi? Sau c… ala ca eu am refuzat sa platesc si ala m-a platit ca n-am platit. Adica, astea-s niste aberatii grosolane, intelegi?

D.: Da, da’ mediatizarea asta nu este ok, iti dai seama ca sunt astia pe tine cu ochii ca pe butelie de ceva timp, asa, si la un moment dat tot cauta, scormoneste si gaseste unc…

S.G.: Da, da, da, da.

D.: Singura, ti-am zis, singura putere si cea mai mare putere, si nu tine nici de ei si asa, e Doamne-Doamne, care poate schimba lucrurile cum nici ei nu-si pot imagina

S.G.: Stii ce se-ntampla, dupa parerea mea, au facut o singura greseala, au exagerat total, au exagerat si mai e si alta treaba, a, a-nceput sa ne faca doar pe unii vinovatii de serviciu. Intelegi, ca daca observi, sunt eu si… pe Funeriu, daca are protectie de la PMP, si pe Vreme… au si ei acolo un abuz in serviciu cand, in fond, ei au facut toata porcaria asta, deci de la ei a pornit tot, intelegi, iar ala care-i cel mai belea, sunt eu.

D.: Da”

“Nu am nicio implicare in afacerea Microsoft”

Candidatul PMP la prezidentiale, Elena Udrea, a afirmat aseara, in cadrul unei conferinte de presa, ca nu are nicio legatura cu dosarul Microsoft si ca este supusa unor atacuri puternice in ultima perioada.
„Seria de atacuri la care sunt supusa in ultima perioada, faptul ca sunt acuzata fara argumente de lucruri cu care nu am nicio legatura, faptul ca imi este numele legat de cauze din ce in ce mai multe si dintre cele mai grave, arata ca este un atac concertat. Este o strategie de campanie electorala, care are ca tinta electoratul Elenei Udrea”, a afirmat liderul PMP. „Nu am nicio legatura cu afacerea Microsoft. Imi pare rau ca fostul meu sot (n.r. Dorin Cocos) este astazi in situatia de a fi arestat preventiv in acest dosar. Afirm ferm – nu am nicio implicare in afacerea Microsoft”, a mai spus Elena Udrea.

author avatar
Nicole Ionescu
3.400 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger