AcasăNewsElena Udrea: Nu am neaparat regrete ca parasesc Ministerul Turismului, dar am...

Elena Udrea: Nu am neaparat regrete ca parasesc Ministerul Turismului, dar am nostalgii

Elena Udrea a declarat, miercuri, ca nu regreta ca paraseste Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), dar ca are nostalgii, „pentru ca a fost o perioada in care a reusit sa faca foarte multe lucruri”.

„Acum, sigur, cand te legi de o activitate asa cum a fost cea de ministru al Turismului, in principal, dar si al Dezvoltarii Regionale, cand reusesti sa faci multe lucruri dintre cele pe care ti le propui, cand mai ai multe pe care ai fi vrut sa le faci, dar pe care, cu siguranta, le va face viitorul ministru – si o sa il sprijin cat sta in competentele si in calitatea mea de parlamentar – nu neaparat ai regrete, dar ai nostalgii, pentru ca a fost o activitate frumoasa, a fost o perioada in care am reusit sa fac foarte multe lucruri, a fost o perioada in care, asa cu spuneam la inceputul mandatului, m-am indragostit de turism si asa voi ramane”, a declarat Udrea, potrivit Mediafax.

Conducerea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) va fi preluata de catre democrat-liberatul Cristian Petrescu.

350 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger