AcasăNewsEl Chapo intra in lumea modei

El Chapo intra in lumea modei

Narcotraficantul isi face un „SRL” de familie

Cel mai cunoscut traficant de droguri in viata isi deschide linie vestimentara: din celula sa intr-o inchisoarea federala din Manhattan, Joaquin Guzman a semnat un contract prin care a cedat dreptul de folosire a numelui si semnaturii lui catre o companie administrata de sotia lui, Emma Coronel Aispuro, si avocatii care l-au reprezentant la procesul din Statele Unite. Colectia va include printre altele, tricouri, sepci si haine de blugi.

Narcotraficantul isi face un SRL de familie

Desi a fost de acord sa-si cedeze drepturile de proprietate intelectuala, El Chapo nu va incasa niciun ban, toata suma va merge in conturile Emmei, 29 de ani,  fosta castigatoare a unui concurs de frumusete. Compania nou-infiintata ar putea lansa primele haine in aceasta vara pe pietele din SUA si Mexic, a anuntat avocata  Mariel Colon Miro, cea care a stat trei luni alaturi de Guzman la instanta federala. “Sunt foarte incantata sa incep acest proiect, care este bazat pe idei si concepte pe care eu si sotul meu le aveam cu ani in urma.  Este un proiect dedicat fiicelor noastre”, a spus Emma Coronel. Cei doi sunt parintii a  doua fiice gemene de 7 ani, insa din relatiile anterioare Joaquin  Guzman mai are sapte copii. Alejandrina Gisselle  Guzman a promovat recent pe retele de socializare linia de imbracaminte si accesorii El Chapo 701, dupa ce o companie din Los Angeles a vandut cu succes o camasa purtata de El Chapo intr-o fotografie publicata de revista Rolling Stone. Toata lumea are drepturi de proprietate intelectuala asupra numelui, semnaturii si identitatii, insa autoritatile are putea sa confiste o parte din bunurile companiei Emmei Coronel, in temeiul legilor din  Statele Unite, create pentru a impiedica infractorii sa profite de pe urma numelului lor, a declarat fostul procuror federal Duncan Levin.  Daca guvernul american a pierdut 14 miliarde de dolari de pe urma afacerilor lui El Chapo, Michael Lambert –un alt avocat al familiei Guzman, spune ca toate modelele brandului vestimentar, “o intreprindere legitima” se vor produce in Mexic, creand astfel locuri de munca si oportunitati. Oricum, Emma Coronel este vazuta de mexicani drept o Kardashian autohtona, numai pe Istagram fosta participanta la concursul de  miss din statul Durango are 50.000 de urmaritori – selfie-urile cu rochii de colectie, cumparaturi, poze sexy, dar si multimea de interviuri acordate de la arestarea lui El Chapo  i-au adus statutul de vedeta. Extradat in 2017 in SUA, Joaquin „El Chapo” Guzman, 61 de ani, a fost gasit vinovat pentru toate cele zece capete de acuzare, inclusiv de trafic international de droguri si crime, si risca, cel mai probabil, inchisoare pe viata. Guzman isi va afla sentinta in vara.

author avatar
Andrei Coman
178 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger