AcasăNewsEdilul Mihai Chirica şi mai mulți funcționari din Primăria Iaşi, trimişi în judecată de DIICOT

Edilul Mihai Chirica şi mai mulți funcționari din Primăria Iaşi, trimişi în judecată de DIICOT

Primarul din Iaşi,Mihai Chirica,trimis în judecată de DIICOTsursa foto: Facebook/Mihai Chirica

Edilul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost deferit justiției de către procurorii DIICOT.

Vestea s-a aflat cu mai puțin de două luni înainte de alegerile locale din vara acestui an, mai exact de cursa electorală din luna iunie. Despre ce dosar e vorba?

Dosarul „Veranda”

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de construire, beneficiar fiind omul de afaceri Cristin Zămosteanu, potrivit Agerpres.

E de precizat faptul că printre cei 26 de inculpaţi trimişi în judecată se află funcţionari din Primăria Iaşi şi Poliţia Locală Iaşi, dar şi oameni de afaceri şi membri ai familiei Zămosteanu.

Totodată, au fost deferiţi justiţiei arhitectul şef, Alexandru Mustiaţă, şeful Direcţiei Juridice, Cristina Oţeleanu, şi Raluca Mocanu – fost arhitect şef al municipiului Iaşi.

Dosarul, înregistrat la Curtea de Apel Iaşi

Încă un aspect de menționat este acela că DIICOT nu a emis un comunicat de presă privind trimiterea lui Chirica în judecată, însă, potrivit sursei citate, dosarul a fost înregistrat vineri la Curtea de Apel Iaşi, conform portalului instanţelor.

Din comunicatele emise anterior de DIICOT rezultă că acuzaţiile din dosar sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, uzurparea funcţiei, delapidare, spălarea banilor, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Ancheta vizează procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii de către dezvoltatori imobiliari care s-au folosit de conexiunile cu funcţionari din administraţia publică locală cu atribuţii în domeniul emiterii şi urmăririi respectării documentaţiilor de urbanism.

CITIȚI ȘI: Mihai Chirică, trimis în judecată! Ce acuzații i se aduc primarului din Iași

author avatar
Andrei Coman
575 afisari

3 COMENTARII

Comments are closed.

Ultimele știri

Incredibil! Cât poate să coste un sfert de porc într-un supermarket din România, cu doar câteva zile rămase până la Crăciun!

Cu doar câteva zile rămase până la Crăciun, românii încep deja să se pregătească pentru mesele festive și să cumpere alimentele necesare pentru prepararea...

Nu e folosită tehnica de înregistrare? Foarte bine. Să ruginească! În ’89 s-a strigat ”Jos Securitatea!”

1. Olimpiada de Iarnă din Piața Victoriei se va ține și de Crăciun? Să vină mai repede vara, ca să plecăm la Mare! Dacă...
spot_img