Cauta

Edilul din Mioveni, reţinut de DNA, dat afară din PSD

sursa foto: Facebook/ Ion Georgescu

Social-democrații argeșeni au decis excluderea din partid a edilului din Mioveni, ajuns în vizorul procurorilor anticorupție.

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, reţinut de DNA, a fost exclus, miercuri seară, din PSD, printr-o decizie a Biroului Permanent Judeţean al PSD Argeş, potrivit news.ro.

Anunțul PSD Argeș

PSD Argeș a transmis, miercuri seară, un scurt comunicat de presă, semnat de către președintele organizației argeșene a formațiunii politice, Ion Mînzînă, în care se menționează următoarele: „Întrunit în ședință extraordinară, Biroul Permanent Județean al PSD Argeș a decis astăzi, 04.10.2023, excluderea din partid a domnului Ion Georgescu, primar al orașului Mioveni.

PSD condamnă ferm și se dezice de orice faptă în afara legii din partea membrilor săi. PSD rămâne consecvent principiilor sale de integritate și va fi intransigent cu oricine le va încălca”.

Conform news.ro, Ion Georgescu a fost reţinut, miercuri seară, de către procurorii DNA, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită. Edilul ar fi fost prins în flagrant când ar fi restituit 10.000 de euro dintr-o mită de 30.000 de euro pe care ar fi primit-o în 2022, pentru a asigura angajarea unei persoane într-o funcţie de conducere într-o unitate medicală.

Primarul deținea funcția de prim-vicepreşedinte al PSD Argeş și pe cea de președinte al PSD Mioveni.

Ultimele stiri

  • Statele Unite consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne „limitată”
  • AUR: Nicolae Ciucă prejudiciază campania electorală prin panourile uriașe amplasate în țară
  • Ciolacu s-a întâlnit cu investitori americani în domeniul energiei
  • Ciucă: „Cota unică nu și-a încheiat aplicabilitatea în România”
  • Cum pot economisi românii mai mulţi bani de la o lună la alta. Greşeala pe care s-o eviţi!
  • Partidele Politice Fantomă strivesc România între măsele
  • Scene şocante la bordul unui avion: un bărbat a început să alerge pe culoar. Ce au făcut poliţiştii (VIDEO)
  • Alege ce citești
  • Ordin pe unitate: ARMATĂ OBLIGATORIE!
  • Actul cu care NU poţi merge la vot! Șeful AEP, mesaj pentru alegătorii români
  • Exit mobile version