E criză de ciobani în România! Din acest motiv, proprietarii stânelor se îndreaptă către forţa de muncă din Nepal sau Bangladesh pentru a angaja muncitori care să aibă grijă de animale.
Ciobanii din import ar trebui să învețe doar câteva cuvinte în limba română, pentru a avea grijă de oi.
Criza ciobanilor a devenit critică
Ionică Nechifor, preşedinte al Asociaţiei crescătorilor de ovine Moldoovis şi director al Staţiunii de Cercetare Popăuţi din Botoşani, spune că această criză a ciobanilor a devenit critică.
„De foarte mult timp chiar suferim la acest capitol, resursa umană lipseşte. Suntem nevoiţi să căutăm ciobani în alte zone. Noi am contactat câteva firme din Bucureşti şi suntem în faza în care acum încheiem acel acord între noi şi firma respectivă, de a racola forţă de muncă din Nepal”, a spus acesta la Antena 3.
Fermierii sunt disperați
Toți fermierii lucrează în cele mai fericite situații cu jumătate din efectivul necesar la o stână. „Nu se mai găsesc persoane capabile și persoane muncitoare. Așa să găsim unul care să stea doar să supravegheze, cred că am găsit, dar nu ne ajută foarte mult”, s-a plâns șef-laborator stațiunea Păpăuți din Botoșani, Marian Florea.
Ciobanii români pleacă în străinătate pentru că salarile sunt mai mari. În schimb, țara noastră va avea ciobani din Nepal, Sri Lanka și Bangladesh.
Numărul oierilor este în continuare în scădere, iar dacă nu vor reuşi să aducă forţă de muncă din alte ţări, mulţi dintre fermieri vor fi obligaţi să-şi sacrifice animalele pentru că nu ar avea cine să aibă grijă de ele.