Cauta

După Brexit, vine Megxit

Reuniune de urgenţă a familiei regale britanice: neconsolată şi “mâhnită”, regina Elisabeta a II-a, 93 de ani, îl cheamă astăzi la discuţii pe prinţul Harry pentru a încerca să rezolva criza declanşată de anunţul şoc făcut de acesta şi de soţia sa, Meghan, cu privire la renunţarea la rolurile oficiale pe care le îndeplineau. Harry se va întâlni cu bunica sa în compania tatălui său, prinţul Charles, şi a fratelui său, prinţul William, cu care relaţiile sunt tensionate în ultimul timp, la reşedinţa reginei din Sandringham, în estul Angliei. Meghan, aflată în Canada, va participa doar cu vocea, prin intermediul unei conferinţe telefonice,  un fel de summit ca un şef de stat şi alta nu. Se prefigurează o nouă telenovelă, în buna tradiţie a tabloidelor britanice.

După Brexit, vine Megxit - Ziarul NationalMarea necunoscută o reprezintă banii, mai precis stabilirea unei sume pe care prinţul Charles o va oferi cuplului din rezerva sa personală, probabil sub forma unei rente, dar şi tranzacţiile  comerciale pe care Harry şi Meghan vor fi autorizaţi să le facă pentru a-şi câştiga existenţa. Cam mare agitaţia, parcă cei doi ar urma să plece cu traista-n băţ într-un sughiun pe undeva prin Siberia. Dar, pe principiul şi călare şi pe jos,  n-au renunţat  la Frogmore Cottage, un căsoi recent renovat cu 2,4 milioane de lire. Păi dacă-i aşa, atunci “naveştii” UK-Canada să-i plătească chirie Reginei. A trecut ceva vreme de la imaginea unui prinţ rebel răsfăţat de presă: din petrecăreţ, militar, activist de climă (vrea maximum doi copii, ca să reducă “amprenta de carbon a planetei”, dar bazaconiile ecologice le susţine călătorind cu avioane particulare), Harry a ajuns un plăvan roşcovan buimac, agitat şi ipocrit, care nu-şi găseşte rostul. Ducii de Sussex, un cuplu care trăieşte bine mersi pe bani publici,  vor să spele putina din Regat. Dacă tot au decis să se distanţeze de Casa regală şi vor să devină „independenţi financiar”, atunci – cer britanicii – să le fie tăiate subvenţiile. După Brexit, vine Megxit - Ziarul National“Povestea membrilor de rang înalt ai familiei regale care îşi câştigă singuri banii înseamnă un amestec toxic. Astfel de situaţii nu au funcţionat bine în trecut. Cum poţi fi pe jumătate înăuntru şi pe jumătate afară? Să-ţi asumi funcţii publice jumătate din săptămână, iar în cealaltă jumătate să fi preocupat să-ţi câştigi în mod independent banii din apariţii tv, conferinţe sau din publicarea de cărţi? Este ceva foarte riscant”, a comentat David McClure, autor şi analist specializat în finanţele regale. În prezent, regina se află în Norfolk, prinţul Charles, la Birkhall (Scoţia), prinţul William, la Palatul Kesington, iar prinţul Harry, în Windsor. Meghan se află la Vancouver, în sud-vestul Canadei. Harry a moștenit după moartea mamei sale, Prințesa Diana, o sumă estimată la 20 de milioane de lire sterline, iar Regina Mamă i-a asigurat un fond de aproximativ 7 milioane de lire sterline, în 1994. Nici Meghan nu stă rău, averea fostei actriţe din serialul “Suits” este estimată la 4 milioane de lire sterline.

Ultimele stiri

  • S-a aflat! Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, dat în urmărire internațională de Interpol
  • Complexul Energetic Oltenia, vizat de un atac cibernetic de tip ransomware. Activitatea companiei, parțial afectată
  •  Patru bărbați au jucat șah pe o saltea gonflabilă, în apa Mării Negre, în a doua zi de Crăciun – VIDEO
  • ANM, noi avertizări COD GALBEN și PORTOCALIU: vânt puternic, ninsori viscolite în mai multe zone – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • Știai că mersul pe jos timp de 20 de minute reduce inflamația din corp? – Sportul ca antiinflamator natural
  • Imagini înfiorătoare! Accident grav pe o autostradă din Japonia: un mort și 26 de răniți, peste 50 de vehicule implicate – VIDEO
  • Trump, avertisment pentru Zelenski înainte de întâlnirea de duminică: „Nu are nimic până nu îmi dau acordul”
  • Bătrân suspectat că și-a omorât în bătaie soția, de Crăciun, apoi a chemat o asistentă medicală. Femeia a sunat la Poliție/Bărbatul din Dolj, reținut
  • Sfântul Ștefan, prăznuit pe 27 decembrie. Tradiții și obiceiuri. Preot: „Această zi reprezintă un prilej de reflecție”
  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Exit mobile version