Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Avocații lui Buzatu au anunțat că vor contesta decizia Tribunalului Vaslui.
Fostul Președintele CJ Vaslui a fost exclus din PSD, sâmbătă, cu unanimitate de voturi. În locul său a fost numit interimar Dragoș Benea. Tudor Buzatu, fiul liderului vasluian, a demisionat din funcția de secretar de stat.
Buzatu, şpagă de 1,25 milioane lei
Dumitru Buzatu a fost reţinut sâmbătă dimineaţa de procurorii DNA Iaşi, după ce a fost prins vineri seara în timp ce primea 1,25 milioane de lei mită pentru a ajuta o companie să obţină un contract.
Președintele CJ Vaslui făcea presiuni asupra subalternilor săi care se ocupau de derularea unor proiecte finanţate din fonduri europene pentru ca unele sume de bani să fie decontate către firmele care aveau contracte, în funcţie de propriile interese.
În dosarul în care a fost prins în flagrant primind mită, Buzatu ar fi făcut, iniţial, presiuni pentru ca o expertiză să fie în defavoarea constructorului, pentru ca, ulterior, să se intereseze personal de modul în care se derulau contractele şi plăţile, după ce omul de afaceri care l-a denunţat i-a promis mita.
Cum a explicat geanta cu bani
Când a fost prins de procurorii DNA cu geanta cu şpaga de 1,25 milioane lei, Dumitru Buzatu a încercat să explice, iniţial, că erau banii lui din economii, apoi că, de fapt, i-ar fi cerut afaceristului un împrumut de 125 mii de lei și că a fost surprins să vadă că a primit 1,25 milioane și că nu știe despre ce e vorba.
„Sărutmâna! Încă o dată îți mulțumesc, că eram pe drojdie” îi spune Buzatu omului de afaceri, la momentul primirii genții cu 1,25 milioane de lei, confom stenogramelor DNA.
„La orele 17.15, (…..) și BUZATU DUMITRU s-au ridicat de la masă și s-au deplasat către autoturismele marca (…..) și marca (…..). BUZATU DUMITRU amers la portbagajul (…..), iar (…..) la autoturismul (…..), unde a deschis ușa stângaspate și a luat de pe banchetă o geantă maro pusă la dispoziție de către DirecțiaNațională Anticorupție, în care se afla suma de 1.250.000 de lei.
BUZATU DUMITRU a deschis portbagajul (…..), (…..) a mers către el, i-a întins geanta cu banii, BUZATU DUMITRU a luat-o, a pus-o în portbagaj, după care l-a închis.
Ulterior, la data de 22.09.2023, în jurul orelor 19.12, autoturismul (…..) cu nr. de înmatriculare (…..) utilizat de către Consiliul Județean Vaslui a fost oprit la 8 ieșirea din ferma (…..), în autoturism fiind identificat numitul BUZATU Dumitru însoțit de un conducător auto angajat al Consiliului Județean Vaslui.
Procedând la efectuarea percheziției auto, în portbagajul autoturismului, în partea stângă, a fost identificată o geantă de culoare maro, după cercetarea acesteia putându-se constata faptul că în această geantă se află o sumă de bani în lei, respectiva sumă era compusă din bancnote cu cupiura de 500 de lei.
Procedând la cercetarea acestei genți și la individualizarea sumei de bani identificate am constatat că în interior se află suma totală de 1.250.000 de lei, compusă din 2500 bancnote cu cupiura de 500 de lei fiecare”, se arată în referatul DNA.