Cauta

Drumul expres Pitești-Craiova s-a pierdut în rapiță

Nu râdeți! Nu e nici glumă, nici ironie. E pura realitate în momentul de față. Drumul expres Pitești-Craiova bate pasul pe loc, adică nu poate fi construit, din cauza lanurilor de rapiță, orz și grâu pe care le întâlnește în cale. Lucrările nu pot avansa până când agricultorii nu vor recolta.

Drumul expres Pitești-Craiova s-a pierdut în rapiță - Ziarul National
Cine ar risca să se aleagă cu dosar penal pentru un lan de rapiță?

Concret, fermierii au solicitat amânarea exproprierii terenurilor pentru a putea recolta culturile de rapiță, orz și grâu. Altfel, ei ar risca dosar penal pentru că afacerea lor are la bază subvenții APIA din fonduri europene. Situația, pur românească, a fost dezvăluită de Lia Olguța Vasilescu. „Vă mai amintiţi, povestea, urşii, broasca, liliecii, ş.a.m.d. Toate nebuniile astea care se întâmplă în România. Ei bine, către CNAIR şi DRADP Craiova se face o adresă de către primarii care au localităţile şi terenurile pe aceste două tronsoane. Şi vă citesc una dintre ele «având în vedere solicitarea fermierilor de pe culoarul de expropiere care administrează terenul sau deţin terenul şi faptul că la această dată nu au fost recoltate culturile de orz, rapiţă, grâu, solicităm să aveţi în vedere amânarea începerii lucrărilor la drumul expres Piteşti-Craiova până la finalizarea activităţii de recoltare. Menţionăm că nu s-a avut în vedere despăgubirea financiară a culturilor existente. Drumul expres Pitești-Craiova s-a pierdut în rapiță - Ziarul NationalMenţionăm faptul că terenurile cultivate de fermieri au fost declarate la APIA pentru subvenţie, fiind supuse procedurii de verificare până la recoltare»”, a explicat Vasilescu. Vicepreşedintele PSD a mai spus că fermierii sunt nevoiţi să recolteze acum câmpurile pentru că altfel „ar intra în penal”. Olguţa Vasilescu a adăugat că Narcis Neaga, care a demisionat din funcţia de director CNAIR, nu era străin de ce întâmplă cu drumul expres Piteşti-Craiova. „Ce se întâmplă? Înnebunim efectiv, înnebunim în România. Deci intră în penal fermierii la ora actuală dacă nu îşi recoltează aceste câmpuri pentru că au luat banii de subvenţie de la APIA, din fonduri europene, intră în penal cine semnează la ora actuală să se treacă peste aceste terenuri pentru care nu există despăgubire pentru recoltă”, a explicat Olguța Vasilescu.

Ultimele stiri

  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Știai că stomacul produce 90% din serotonina corpului? – Intestinul ca „al doilea creier”
  • Viagra, soluția neașteptată pentru bradul de Crăciun: metoda care face pomul să rămână verde mai mult timp
  • Mesele de sărbători fără excese: cum să te bucuri de preparate tradiționale fără disconfort
  • Previziunile Babei Vanga pentru 2026. Ce a prezis vestita clarvăzătoare despre un nou Război Mondial
  • Taxă „de horoscop”, introdusă la Spitalul Clinic din Suceava. Pentru ce se cere, de fapt, 100 de lei
  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Exit mobile version